Pfizer anunţă că a luat ”decizia dificilă” de a iniţia proceduri oficiale împotriva României în cazul achiziţiilor de vaccinuri anti-COVID / Reacţia ministrului Sănătăţii / Precizările Executivului

Pfizer şi BioNTech au luat decizia dificilă de a iniţia proceduri oficiale împotriva României, pentru a o determina să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvern, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021, precizează, într-un răspuns transmis News.ro, Andrew Widger, senior director Global Media Relations Pfizer. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că notificarea Pfizer de chemare în faţa instanţei la Bruxelles pentru vaccinurile anti-COVID a fost primită prin poştă şi că e o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul altor două state UE, Polonia şi Ungaria. Ministrul a declarat că au fost contractate cantităţi enorme de vaccin anti-COVID pe care România nu le folosea, situaţie care nu putea fi acceptată şi care nu era nici morală, în acest context precizând că România ar mai fi trebuit să comande şi să primească 28 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer. Conform lui Rafila, Guvernul va căuta o firmă de avocatură şi România va încercă să se coordoneze cu Polonia din punct de vedere al argumentelor faţă de acest contract, în acest sens, având deja loc o întâlnire cu ambasadorul Poloniei.

Prezentăm integral răspunsul companiei:

”În urma unei încălcări prelungite a angajamentelor contractuale şi a unei perioade de discuţii purtate cu bună-credinţă între părţi, Pfizer şi BioNTech au luat decizia dificilă de a iniţia proceduri oficiale împotriva României.


Pfizer şi BioNTech urmăresc să determine România să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvernul României, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021.


Pfizer şi BioNTech consideră că este important ca toate părţile să îşi respecte obligaţiile contractuale în temeiul acordului care a facilitat răspunsul european de succes la pandemie.


Pfizer şi BioNTech continuă să sprijine acest răspuns şi îşi menţin angajamentul de a furniza vaccinuri pentru COVID-19 în conformitate cu acordurile lor contractuale şi în interesul sănătăţii publice”.


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirma, în 6 decembrie, în legătură cu vaccinurile anti-Covid, că obligaţiile contractuale asumate de România în prima jumătate anului 2021 produc în continuare efecte şi speră că se va ajunge la o soluţie negociată cu producătorii acestora. El a adăugat că nu are rost să comandăm vaccinuri care nu vor fi folosite.În octombrie 2023, el declara că sunt şanse să se ajungă la o înţelegere cu unul dintre producătorii de vaccinuri anti-COVID, pentru a se încheia amiabil contractul, dar pentru contractul cu Pfizer încă se caută soluţii, pentru că ”ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze”.

Achiziţia de vaccinuri din pandemia face obiectul unei anchete DNA, fostul premier Florin Cîţu, foştii miniştrii ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă şi fostui secretar de stat în MS Andrei Baciu fiind urmăriţi penal pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave,

Pfizer, care a dezvoltat vaccinul anti-COVID împreună cu compania germană BioNTech, a acţionat Polonia în instanţă după negocieri care au durat un an şi care nu au dus la nicio înţelegere, a relatat în noiembrie anul trecut agenţia poloneză de ştiri PAP.


Este vorba despre recuperarea sumei de 1,4 miliarde de euro (6 miliarde de zloţi polonezi).