Lukașenko intervine în războiul lui Putin: Trebuie să înceapă negocierile de pace
Tot acest război irațional pornit de Federația Rusă pe 24 februarie 2022 putea fi evitat, ba mai mult, spune aliatul tradițional al Moscovei, Aleksandr Lukașenko, încă nu este târziu ca taberele beligerante să se așeze la masa tratativelor.
În accepțiunea liderului de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, Vladimir Putin și-a atins obiectivele în Ucraina. Este foarte probabil ca acesta să fie reales în următoarele alegeri prezidențiale din Rusia. Prin urmare, cele două părți trebuie să înceapă negocierile de pace. Viitorul Crimeei și a teritoriilor revendicate de Kemlin trebuie adăugate pe agenda discuțiilor dintre cele două state.
Aleksandr Lukașenko: „ Putin și-a atins obiectivele în Ucraina”
Aleksandr Lukașenko nu se sfiește să folosească invective precum „neonaziști” sau „ultranaționaliști” când vine vorba de a-i descrie pe cei din administrația Kievului. De fapt, continuă Lukașenko, Vladimir Putin nu a făcut nimic altceva decât să asigure securitatea proprie și pe cea a vorbitorilor de rusă. Cum altfel putea să o facă, dacă nu prin dislocarea trupelor, de ordinul sutelor de mii.
Cum Vladimir Putin și-a atins obiectivele prevăzute în Operațiunea Specială de Eliberare „este necesar și posibil să fie oprit conflictul în orice moment. Și acum poate fi oprit, în timp ce atunci putea fi evitat. Ucraina nu se va mai comporta niciodată atât de agresiv față de Rusia, după încheierea acestui război, așa cum făcea înainte de conflict”, a susținut Aleksandr Lukașenko în interviul acordat reporterului Diana Panchenko.
Pe principiul interesul își poartă fesul, liderul din Belarus consideră că Statele Unite ale Americii alimentează în mod vădit „ego-ul lui Zelenski”. Statul cu cea mai veche Constituție din lume ar avea interese ca acest război să continue.
Aleksandr Lukașenko: Belarus nu va intra în război împotriva Ucrainei
Cât despre o posibilă intervenție a trupelor Minskului în Ucraina, acest lucru iese din calcul, desigur în cazul în care ucrainenii nu vor trece frontierele Belarusului. Totodată nu a negat că unitățile armatei ruse au intrat pe teritoriu ucrainean din țara sa.
Dar, chiar și în aceste condiții „ Minsk nu va intra în război împotriva Kievului. Dacă voi, ucrainenii, nu traversați granița noastră, nu vom participa niciodată la acest război fierbinte”, a adăugat Aleksandr Lukașenko.
În tabăra adversă, Kievul și aliații occidentali au catalogat invazia Federației Ruse drept o acțiune expansionistă specifică erei coloniale. Din acest motiv Belarus va răspunde oricărei formă de agresiune externă. Utilizarea armelor nucleare este o variantă pe care Minskul o are acum la dispoziție.
Polonia și statele baltice, pricipala amenințare pentru securitate
În accepțiunea președintelui din Belarus, sursa amenințării integrității teritoriale este Polonia alături de statele baltice, Lituania și Letonia. Cât despre dialogul diplomatic între Ucraina agresată și aliatul tradițional al Moscovei, Lukașenko a precizat că linia de comunicare dintre cele două state a fost lichidată de Zelenski, în urmă cu doar câteva luni, moment la care „exista posibilitatea ca Belarusul să intre în război alături de Rusia.
În mod surprinzător, Lukașenko a aflat de la TV despre invazia rusă din Ucraina și în acest sens nu a purtat nicio discuție cu Vladimir Putin despre „Operațiunea Specială de Eliberare”.
Cât despre viitorul lui Vladimir Putin în funcția de lider suprem al Federației Ruse, Lukașenko punctează faptul că fostul agent KGB nu are rivali, iar prerogativele constituționale îi permit acestuia să obțină cel de-al patrulea mandat, potrivit rainews.it.
Sursa foto: Dreamstime.com