Kelemen Hunor: UE nu ne va obliga să stingem becurile la iarnă. Nu cred că ne putem întoarce în comunism

Uniunea Europeană nu ne va obliga să stingem becurile la iarnă, ci recomandă reducerea consumului de energie, a spus președintele UDMR, Kelemen Hunor. Declarația vine în contextul în care Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, o intervenţie de urgenţă pe pieţele europene ale energiei pentru a face faţă recentelor creşteri dramatice ale preţurilor, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Kelemen Hunor a adăugat însă că fiecare familie are posibilitatea de a face economii, fără a ajunge la a stinge becul sau la a opri curentul, a explicat el.

„Nu este vorba doar despre România. Nu suntem o insulă izolată. Toată Uniunea Europeană așteaptă o iarnă grea. Multe state s-au pregătit. Pot să spun că am un regret că Comisia a așteptat enorm de mult. Trebuia să facă aceste demersuri din aprilie-mai”, a spus Kelemen Hunor.

CE introduce obligația de a reduce consumul de energie cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf
Comisia Europeană a transmis că, pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf selectate.

„Statele membre vor trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preț preconizat, și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10 % până la 31 martie 2023. Acestea pot alege măsurile adecvate pentru a realiza această reducere a cererii, care pot include compensații financiare”, se precizează în comunicatul CE.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a detaliat măsurile pentru gestionarea scumpirii energiei, printre care reducerea consumului total de curent electric, stabilirea unui plafon pentru profiturile întreprinderilor care produc energie, susținerea financiară a statelor membre care ar avea cel mai mult de suferit ca urmarea a acestei crize.

Kelemen Hunor: „Nu cred că ne putem întoarce în comunism”
„În acest moment, sigur, trebuie să fim conștienți că ne așteaptă o iarnă grea. Eu cred că orice familie, orice om, orice instituție din România, fără să recurgă la a stinge becul, are posibilitatea de a mai economisi și acest lucru trebuie făcut pentru că facem pentru noi, nu facem pentru alții. Eu cred că nu e o blasfemie să vorbim despre economisire, dar nu cred că ne putem întoarce în comunism. Acolo am fost obligați să stăm aproape 50 de ani. E o diferență uriașă între cele două situații. Fiecare familie trebuie să fie responsabilă pentru ce urmează”, a explicat el.

„Nu există în acest moment o propunere de a obliga statele membre să facă un anumit lucru. Vorbim de recomandări. Nu se poate o obligativitate, acest lucru este un pic cam mult, pentru că sunt state cu probleme și posibilități diferite. Trebuie să conștientizăm, cetățenii, că avem o responsabilitate. Nici plafonarea aceea propusă săptămâna trecută la nivelul consiliului de miniștri nu s-a făcut pentru că sunt opt state care se opun și nici reducerea TVA-ului nu s-a putut face. De aceea, în acest moment, vorbim de recomandări, și așa e normal”, a declarat șeful UDMR.