Capsula Chinei se întoarce spre pământ încărcată cu roci lunare

Misiunea spațială a Chinei se dovedește a fi un succes.

Capsula trimisă spre Lună se întoarce încărcată cu roci de pe satelitul pământului.

O capsulă spațială chineză care readuce primele roci lunare pe pământ după mai mult de patru decenii și-a început drumul de trei zile spre casă.

Sonda lunară Chang’e 5, care orbitează Luna de aproximativ o săptămână, a pornit cele patru motoare timp de aproximativ 22 de minute pentru a ieși din orbita Lunii, a declarat administrația spațială națională chineză într-o postare făcută pe rețelele de socializare.

Roverul navei a atins Luna pe la începutul acestei luni, aproape de o formațiune numită Mons Rumker, o zonă despre care se crede că a fost locul activității vulcanice antice. 

Aceasta a colectat aproximativ 4,4 kilograme de probe.

Se așteaptă ca capsula de întoarcere să aterizeze în nordul Chinei, în regiunea Mongoliei Interioare, după separarea de restul navei spațiale. Materialul va fi primul adus pe Pământ de pe Lună după succesul misiunii Uniunii Sovietice din 1976.

Rocile și alte resturi au fost obținute atât prin forarea în scoarța lunii, cât și prin scoaterea direct de pe suprafață. 

Planurile viitoare ale Chinei urmăresc întoarcerea unui om pe lună și poate amenajarea unei baze lunare permanente. 

China construiește, de asemenea, o stație spațială pentru a începe să funcționeze încă din 2022.