România lipsește de pe lista de „mulțumiri” transmisă de Ucraina țărilor NATO pentru ajutorul dat în războiul cu Rusia

România nu se numără printre țările cărora le-au fost transmise mesaje de mulțumire pe Twitter/X, pentru ajutorul acordat în războiul cu Rusia. Cu ocazia zilei Ucrainei (24 august), pe contul Ministerului Apărării al Ucrainei au fost transmise o serie de mulțumiri aliaților Kievului.

Campania de mulțumiri, lansată pe contul de Twitter al Ministerului ucrainean al Apărării a cuprins 21 de postări pentru 18 membrii NATO: Marea Britanie, SUA, Canada, Estonia, Spania, Franța, Olanda, Luxemburg, Italia, Danemarca, Norvegia, Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Finlanda, dar și pentru trei țări ce nu fac parte din Alianța Nord-Atlantică, respectiv Suedia, Australia și Japonia.

„Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, am inițiat un maraton de mulțumiri pentru prietenii și partenerii care au ajutat țara noastră. Poporul ucrainean va fi mereu recunoscător pentru acest sprijin”, spune o postare de pe contul Twitter/X al ministerului ucrainean al Apărării.

Deși nici Bulgaria nu se numără printre țările cărora li s-a mulțumit în cadrul campaniei, aceastei țări i-au fost aduse mulțumiri, printr-o postare separată, de către ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, de pe contul său de Twitter/X.

Și alte 11 state membre NATO lipsesc, alături de România, de pe lista postărilor de „mulțumire” pentru ajutorul acordat în cadrul războiului. Acestea sunt : Albania, Belgia, Croația, Grecia, Ungaria, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Portugalia, Slovenia și Turcia.

Pe 24 August Ucraina a sărbătorit Ziua Independeței Ucrainei. Această zi este celebrată în fiecare an începând din 1991, când a fost adoptată Declarația de Independență a Ucrainei de către Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, ce a avut ca rezultat formarea actualului Stat Ucrainean.

Autoritățile române refuză constat să menționeze ajutorul acordat țării vecine în războiul cu Rusia, potrivit Digi24.ro. De altfel, fostul ministru Ministru al Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu , declara în Aprilie 2023, într-o conferință de presă, următoarele : „După cum am menţionat în repetate rânduri, politica României este de a nu se referi la această chestiune a sprijinului militar, având în vedere necesitatea ca ajutorul pe care Uniunea Europeană, statele membre, NATO şi statele membre NATO îl acordă Ucrainei să fie cât mai eficient”, potrivit Agerpres.

Documentele ieșite la iveală în urma PentagonLeaks (scandal legat de scurgerea de documene secrete ale armatei americane) arată că țara noastră ar fi la fel de implicată ca și Polonia în ajutarea Ucrainei în războiul pornit de Rusia, conform Digi24.ro. De altfel , purtătoarea de cuvănt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a acuzat România că trimite ajutoare Ucrainei, încă de anul trecut, arată un un briefing de presă, transcris pe site-ul Ministerului de Externe rus.