Grindina continuă să facă pagube în mai multe zone din ţară. ANM a emis mai multe avertizări de fenomene periculoase

Noi căderi de grindină au fost înregistrate, luni, în mai multe zone din ţară. Meteorologii au emis mai multe avertizări nowcasting de fenomene periculoase, în continuare unele localităţi fiind sub avertizări cod galben.

Potrivit imaginilor postate în mediul online, pe pagini specializate, luni a căzut grindină în mai multe zone din ţară.

S-au înregistrat furtuni în judeţul Suceava, la Fălticeni şi Dolhasca, dar şi în judeţul Buzău, la Vârteju.

”Furtună cu grindină în această după-amiază”, anunţă pagina de Facebook specializată în ştiri despre starea vremii Meteoplus.

Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting de ploi, vând şi căderi de grindină.

La ora transmiterii acestei ştiri, sunt încă valabile astfel de avertizări, cod galben, pentru localităţi din judeţele Mehedinţi, Buzău şi Maramureş.

Mai devreme, ANM a anunţat cod portocaliu pentru judeţele în judeţele Botoşani, Suceava şi Iaşi.