Dorinel Cosma (AUR) a sesizat Ministerului Sănătății lipsa medicamentelor din farmacii. Instituția a transmis explicații, după 5 luni de la sesizarea cazului

În urma sesizărilor primite din partea cetățenilor privind lipsa medicamentelor pentru tratarea bolilor cronice, senatorul AUR Dorinel Cosma a semnalat această situație Ministerului Sănătății – botoșănenii sunt nevoiți să se deplaseze în județele vecine pentru a-și procura medicamentele necesare. Situația este mult mai gravă pentru cei care suferă de afecțiuni oncologice – Federaţia Asociaţiilor bolnavilor de cancer a precizat că unii pacienți au fost nevoiți să amâne deja două sau trei ședințe de chimioterapie din această cauză.

Întrebarea parlamentară a fost depusă în luna februarie a acestui an, iar Ministerului Sănătății a transmis un punct de vedere după nu mai puțin de 5 luni. În document, instituția clarifică aspectul legat de lipsa medicamentelor din farmacii, precizând că aceasta este o problemă la nivel internațional. Încă din 2020, statele membre ale UE s-au confruntat cu problema aprovizionării deficitare de medicamente, iar situația s-a agravat începând cu anul 2022. Cauzele sunt diverse – de la creşteri neaşteptate ale cererii, probleme de producţie şi calitate, relocări de fabrici, blocaje în lanţurile de aprovizionare, până la politici de reglementare şi rambursare.

În acest context, în noiembrie 2020, Comisia Europeană a prezentat Strategia farmaceutică pentru Europa, al cărei scop este crearea „unui mediu farmaceutic adaptat pentru viitor şi centrat pe pacient, în care industria din UE să poată inova, să se dezvolte şi să continue să fie un lider global”. Pachetul legislativ farmaceutic cuprinde:

  • o directivă de amendare a cadrului legislativ farmaceutic al UE (directiva 83/200110E);
  • un regulament unic pentru procedurile Uniunii privind autorizarea şi supravegherea produselor medicinale de uz uman şi de stabilire a regulilor de guvernanţă pentru EMA (de amendare a Regulamentului 726/20041UE, inclusiv a Regulamentului 141/2000/CE privind produsele orfane de uz uman/pentru boli rare, a Regulamentului 1901/2006/CE privind produsele medicinale pentru copiii / de uz pediatric şi a Regulamentului 1394/200710E cu privire la produsele medicinale pentru terapii avansate/ ATMP);
  • o propunere de recomandare a Consiliului pentru consolidarea acţiunilor UE de combatere a rezistenţei antimicrobiene în cadrul abordării O singură sănătate.

Ministerul Sănătății a transmis că România, la fel ca alte state membre, „susţine lansarea unui instrument legislativ pentru medicamentele critice, cu scopul de a reduce dependenţele de medicamente şi substanţe active esenţiale, în special în cazul produselor pentru care există doar câţiva producători sau ţări care furnizează”.

De asemenea, România sprijină investițiile în industria farmaceutică prin acordarea de stimulente destinate creării de noi linii de fabricație pentru medicamente critice şi/sau materii prime.

În ceea ce privește prețul crescut al medicamentelor, instituția a precizat că, potrivit art. II din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1346/2022, preţurile de producător maximale ale medicamentelor care urmează să fie aprobate şi care au o valoare mai mică de 25 lei pot fi indexate cu 14%, iar cele cu o valoare cuprinsă în intervalul 25 lei – 49,99 lei pot fi indexate cu 7%.