Ciolacu a făcut un un fel de shaorma de Buzău: Măsurile fiscale stimulează evaziunea. Unele sunt neconstituționale

Pachet cu măsuri fiscale lipsit de viziune, care stimulează evaziunea și mai are și prevederi neconstituționale. Este motivul pentru care analistul economic Adrian Negrescu a spus despre măsurile propuse de guvernul Ciolacu că sunt un fel de ”shaorma cu de toate”.

„Luăm niște măsuri care nu fac decât să stimuleze evaziunea fiscală. De exemplu, creșterea TVA la tot ce înseamnă consum, inclusiv produsele cu zahăr, cafeaua pe care o bem la terasă, prăjiturile pe care le cumpărăm de la cofetărie, toate se vor scumpi semnificativ. Vă garantez că multe dintre micile afaceri de familie vor risca și vor încerca să nu mai emită bon, special pentru a reuși să vândă ceva în condițiile în care prețurile deja s-au dus mult în sus”, a explicat Negrescu.

Analistul a evocat discuția cu șeful unei multinaționale din domeniul băuturilor răcoritoare

”(…)am ajuns la consumul de acum 15 ani, adică românii au început să bea mai mult apă de la robinet, nu-și mai permit apă minerală, nu mai vorbesc de sucuri carbogazoase. Și să spunem că era bună viziunea asta: limităm produsele astea cu zahăr că dăunează sănătății. Numai că noi creștem TVA și la produsele ecologice, sănătoase, tradiționale românești. Și acolo creștem taxa, deci și acolo cresc prețurile”

Nu văd o viziune în această shaorma fiscală cu de toate. ”Nu există o logică. Una care să ducă la ce ne dorim cu toții: la creșterea capitalului, la un comerț și o creștere a consumului și la protejarea investitorului român, ba dimpotrivă”, a explicat Negrescu la un post Tv.

Impozitare dublă e neconstituțională. „La microîntreprinderi creștem de la 1 la 3% taxa pe afaceri, mai punem și o taxă câte 1% pe cifra companilor mari și te întrebi: ce ne dorim până la urmă?

”De la 1 octombrie vor să aplice tot ce ține de taxele care se referă la consum, adică creșterile astea de taxe în legătură cu produsele accizabile, creșterea taxelor în zona de vânzări de proprietăți – interesează foarte mult acest lucruri, că se scot foarte mulți bani de acolo, cel puțin pentru moment – și tot ce ține de consum. Celelalte, de la 1 ianuarie – creșterea impozitării la microîntreprinderi, taxa de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii și a băncilor. Acolo oricum e o chestie neconstituțională: ai dublă impozitare – taxă pe cifra de afaceri și taxă pe profit. Puteam veni aici cu o supraimpozitare ca-n sectorul energiei, să luăm modelul și să-l aplicăm pe sectorul bancar”, a conchis Negrescu.