Prof. Valeriu Tabără: Un sistem integrat de agricultură în România este șansa pentru o dezvoltare puternică

Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, atrage atenția că, până când sistemul integrat de întreprindere agricolă nu va fi implementat la scară largă și în țara noastră, agricultura nu își va atinge adevăratul potențial. În acest moment, sistemul funcționează bine într-un procent foarte mic, de nici 5%, iar cap de afiș este Combinatul agro-industrial Curtici.

Doi indicatori economici negativi periculoși

”Combinatul agroindustrial de la Curtici este cel mai bun exemplu de agricultură integrată, care cuprinde atât domeniul vegetal, cât și cel zootehnic. Ai materia primă (hrana produsă tot în fermă), o iei și o dai la animalele care cresc, apoi le sacrifici și le valorifici tot prin rețeaua proprie de desfacere. La Curtici se merge pe două direcții: bovină-carne-lapte și porcine – carne-preparate de carne. În plus, Muscă își permite să fie și un autofinanțator.

În România, acest sistem nu știu dacă depășește 5%, poți să numeri pe degete întreprinderile integrate cu vegetal și animal cum este combinatul de la Curtici. Nici cooperativele nu funcționează așa cum ar trebui. Aici este nevoie de parteneriate economice în interior care să meargă foarte eficient, atunci cooperativa va activa bine și în exterior”, spune prof. Tabără.

Prin urmare, pentru a stimula introducerea sistemului integrat în agricultura din țara noastră, prof. Tabără a decis să îi facă membri de onoare ai ASAS pe fermierii care au reușit să implementeze foarte eficient acest sistem. ”Dimitrie Muscă este un model nu numai pentru agricultura din România, ci și din Uniunea Europeană și merită să fie membru al ASAS. De asemenea, domnul Popa da la Transavia a mers cam pe același model. Cred că el nu are atâtea magazine de desfacere câte are domnul Muscă, fiindcă vinde prin supermarketuri”,

 » sursa: ziuadevest.ro