Exportul de cereale românești, dominat de companii străine. Dan Tanasă: Ce măsuri va lua Guvernul pentru a sprijini agricultorii români?
România nu doar că este dependentă de importuri deoarece nu reușește să acopere necesitățile alimentare ale populației din cauza lipsei de viziuni a politicienilor, însă chiar și ceea ce exportă se face tot prin intermediul companiilor străine. Aceste companii și-au împărțit un miliardul de euro. Ministerul Agriculturii nu a reușit să le ofere antreprenorilor români din acest sector un sprijin real pentru a-i ajuta să devină competitivi.
Spre exemplu, în primele trei luni ale acestui an, România a livrat peste granițe 2,9 milioane de tone de cereale, în valoare de aproximativ 983,6 milioane de euro, iar primii zece traderi sunt doar companii cu acționariat străin, arată o analiză Economica.net pe baza datelor Institutului Național de Statistică. Doar o singură companie autohtonă – Cerealcom Dolj S.R.L., controlată de antreprenorul Mihai Anghel, se află în top 10 exportatori de cereale.
Potrivit sursei citate, cel mai mare exportator din punct de vedere al cantităților livrate este grupul elvețian Ameropa Grain, prin subsidiarele sale Ameropa Grains S.A. (prima poziție) și Ameropa România Services S.R.L. (poziția a patra). Pe locul doi se află CHS Agritrade România, parte a grupului CHS, o cooperativă controlară de 900 de fermieri americani. Pe plan local, compania deține facilități situate strategic, inclusiv barje la Giurgiu și acces la Marea Neagră prin intermediul navelor de mare adâncime deținute în propriul port la Constanța.
Poziția a treia este deținută de COFCO International Romania (fosta Nidera), parte a grupului COFCO, cea mai mare companie agroalimentară din China, în timp ce al cincilea exportator de cereale a fost Glencore Agriculture B.V, actualmente Viterra, până anul acesta unul dintre cei mai mari exportatori occidentali de cereale ruseşti.
În acest context, deputatul AUR Dan Tanasă solicită Ministerului Agriculturii răspuns la următoarele întrebări:
- Cum intenționați să sprijiniți agricultorii români în dezvoltarea și consolidarea afacerilor lor, astfel încât să devină competitivi pe piața exporturilor de cereale?
- Care sunt măsurile concrete pe care le veți implementa pentru a încuraja antreprenorii români din sectorul agricol să crească și să devină exportatori puternici de cereale?
- Ce strategii și programe aveți în vedere pentru a spori accesul agricultorilor români la finanțare, tehnologii moderne și infrastructură adecvată, astfel încât să poată concura cu succes cu firmele străine pe piața cerealelor?
- Cum veți asigura transparența și echitatea în procesul de distribuire a terenurilor agricole, astfel încât și antreprenorii români să poată beneficia de aceste resurse și să-și dezvolte afacerile?
- Ce măsuri veți lua pentru a stimula și promova agricultura durabilă și inovatoare în rândul agricultorilor români, astfel încât să se poată adapta la noile cerințe și tendințe ale pieței, inclusiv în ceea ce privește protecția mediului și eficiența resurselor?