Dumitrina Mitrea (AUR) a sesizat Ministerul Educației: CJ Neamț va achiziționa microbuze verzi pentru elevi, deși în localități nu există stații electrice. Ce răspuns a primit deputata

Autoritățile locale irosesc banii pe investiții inutile – CJ Neamț are în plan să achiziționeze microbuze școlare electrice pentru 50 de comune din județ. Costurile vor fi acoperite din PNRR (50%),iar cealaltă jumătate va fi asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea proiectului se ridică la suma de 35,905 milioane de lei, din care 30,172 milioane lei provin din PNRR. Dumitrina Mitrea a solicitat clarificări din partea Ministerului Educației, după ce a constatat o serie de nereguli, cum ar fi faptul că în județ nu există stații electrice. Deputata a declarat că acest aspect i-a fost adus la cunoștință în timpul consultărilor avute cu primarii din toate comunele din județul Neamț în timpul campaniei „Vara românilor”.

„Primarii au spus limpede că nu au stații electrice, nici infrastructura și/sau  transformatoarele care ofere puterea de încărcare a acestor stații, costurile fiind foarte mari și neavând bani alocați pentru aceste cheltuieli”, a precizat Dumitrina Mitrea.

Ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Educației a transmis un punct de vedere, în care susține că, potrivit ghidului solicitantului (apel „Microbuze electrice pentru elevi”, perioada 18.05.2023 – 30.06.2023), în cazul de față s-au respectat criteriile de eligibilitate necesare. Astfel, CJ s-ar fi angajat ca, până la finalului anului 2024, să se asigure că în unitățile administrativ-teritoriale din județul Neamț există stații electrice.

„În cadrul acestui apel, prin intermediul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene reprezentate de Consiliile Judeţene (solicitanţi eligibili), unităţile de învăţământ preuniversitar cu clase de nivel primar şi/sau gimnazial şi/sau liceal pot fi dotate cu microbuze electrice. Lista localităților eligibile pentru a beneficia de microbuze electrice a fost stabilită de Ministerul Educaţiei, în urma unei analize la nivel sistemic, realizată cu sprijinul autorităţilor publice locate.

Între regulile de finanţare incluse în Ghidul Solicitantutui, pentru o distribuţie echitabilă a microbuzelor electrice pe teritoriul României, astfel încât să se asigure accesul elevilor la un transport şcolar către şi dinspre şcoală, au fost stabilite o serie de criterii de prioritizare, pe baza cărora unităţile administrativ-teritoriale judeţene să repartizeze microbuzele electrice achiziţionate. Unul dintre aceste criterii vizează chiar existenţa staţiitor de încărcare, astfel:

  1. unităţile administrativ-teritoriale în cadrul cărora se regăsesc, la momentul depunerii cererii de finanţare, staţii de încărcare pentru acestea;
  2. unităţile administrativ-teritoriale îşi asumă, prin Hotărâre a Consiliului Local, amplasarea unei staţii de încărcare, până în data de 31 decembrie 2024.

Caietul de sarcini elaborat de beneficiarul finanțării (unitate administrativ­-teritorială) pentru achiziţia de microbuze se va realiza pe baza termenilor de referinţă privind achiziţia publică (Anexa 12 la Ghid), ce are ca obiect achiziţionarea de autovehicule nepoluante de transport persoane, microbuze electrice pentru transportul elevilor din învăţământul preuniversitar şi trebuie să prevadă, obligatoriu, posibilitatea ca microbuzul să fie încărcat la o priză de 220 V.

Totodată, la depunerea cererii de finanțare, fiecare solicitant eligibil s-a asigurat, la nivel de judeţ, că fiecare unitate care va beneficia de microbuze electrice pentru elevi îşi asumă asigurarea resurselor umane (şoferi) necesare pentru operarea mijloacelor de transport achiziţionate, costurile de reparaţii şi întreţinere a microbuzelor, precum şi costurile de alimentare, pe o durată de minim 4 ani”, se arată în răspunsul transmis de minister.