ROPRES

De ce e România reticentă față de schimbarea în viteză a Constituției UE propusă de Macron și Ursula von der Leyen

Distribuiți acest articol!

România s-a alăturat luni seară, fără vreo dezbatere sau măcar comunicare publică internă, poziției exprimate de țările din Nordul și Estul UE prin care acestea respingeau ”încercările necugetate și premature de a lansa un proces de modificare a Tratatului UE”. O rară ocazie în care România a făcut figură aparte față de Franța și Germania, motoarele UE și principalii promotori ai unei eventuale modificări a Tratatului UE (practic, Constituția care guvernează Uniunea Europeană).

Întreaga discuție are loc pe fondul dezbaterilor inițiate de Franța cu cetățenii europeni sub numele Conferința pentru viitorul Europei. Au fost zeci de dezbateri publice și instituționale, coordonate de cele trei mari instituții comunitare – Consiliu, Comisie și Parlament – prin care UE a cerut opinia cetățenilor. La finalul exercițiului de consultare a fost publicat un document cu propunerile făcute de cetățeni, multe dintre ele în sensul creșterii atribuțiilor UE, completate cu cereri ale instituțiilor comunitare, informază G4media.ro

Pe lângă acestea, președintele francez Emmanuel Macron, a cărui țară deține și președinția rotativă a Consiliului UE, și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au cerut luni în Parlamentul European modificări radicale în arhitectura de putere a UE: schimbarea Tratatului UE, renunțarea la regula unanimității pentru adoptarea deciziilor în anumite domenii – cheie în Consiliul UE. La rândul său, Parlamentul European a cerut o modificare esențială: să aibă drept de inițiativă legislativă.

Aceste modificări radicale au provocat reticența statelor din estul Europei, în rândul cărora persistă temerea că fie vor fi mai ușor excluse de la decizie (cazul renunțării la unanimitate în Consiliul UE), fie vor fi marginalizate și forțate să facă reforme pe care le consideră nesustenabile (cazul politicilor ecologice cerute de Parlamentul European).

Temeri similare au exprimat și statele din nord – Suedia, Danemarca și Finlanda, cunoscute pentru faptul că primesc excepții pe bandă rulantă de la UE în privința anumitor politici-cheie (așa-numitele ”opt-out”).

În cazul România, reticența față de schimbările propuse de Macron, Ursula von der Leyen și Parlamentul European vin pe următoarele paliere:

Pe lângă acestea, președintele francez Emmanuel Macron, a cărui țară deține și președinția rotativă a Consiliului UE, și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au cerut luni în Parlamentul European modificări radicale în arhitectura de putere a UE: schimbarea Tratatului UE, renunțarea la regula unanimității pentru adoptarea deciziilor în anumite domenii – cheie în Consiliul UE. La rândul său, Parlamentul European a cerut o modificare esențială: să aibă drept de inițiativă legislativă.

Aceste modificări radicale au provocat reticența statelor din estul Europei, în rândul cărora persistă temerea că fie vor fi mai ușor excluse de la decizie (cazul renunțării la unanimitate în Consiliul UE), fie vor fi marginalizate și forțate să facă reforme pe care le consideră nesustenabile (cazul politicilor ecologice cerute de Parlamentul European).

Temeri similare au exprimat și statele din nord – Suedia, Danemarca și Finlanda, cunoscute pentru faptul că primesc excepții pe bandă rulantă de la UE în privința anumitor politici-cheie (așa-numitele ”opt-out”).

În cazul România, reticența față de schimbările propuse de Macron, Ursula von der Leyen și Parlamentul European vin pe următoarele paliere:

Pe lângă acestea, președintele francez Emmanuel Macron, a cărui țară deține și președinția rotativă a Consiliului UE, și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au cerut luni în Parlamentul European modificări radicale în arhitectura de putere a UE: schimbarea Tratatului UE, renunțarea la regula unanimității pentru adoptarea deciziilor în anumite domenii – cheie în Consiliul UE. La rândul său, Parlamentul European a cerut o modificare esențială: să aibă drept de inițiativă legislativă.

Aceste modificări radicale au provocat reticența statelor din estul Europei, în rândul cărora persistă temerea că fie vor fi mai ușor excluse de la decizie (cazul renunțării la unanimitate în Consiliul UE), fie vor fi marginalizate și forțate să facă reforme pe care le consideră nesustenabile (cazul politicilor ecologice cerute de Parlamentul European).

Temeri similare au exprimat și statele din nord – Suedia, Danemarca și Finlanda, cunoscute pentru faptul că primesc excepții pe bandă rulantă de la UE în privința anumitor politici-cheie (așa-numitele ”opt-out”).

În cazul România, reticența față de schimbările propuse de Macron, Ursula von der Leyen și Parlamentul European vin pe următoarele paliere:

– renunțarea la regula unanimității, adică pierderea puterii veto-ului. România nu a utilizat și nici nu a amenințat vreodată în mod serios să deraieze o politică europană esențială, așa cum o fac uneori Ungaria sau Polonia. În schimb, Bucureștiul știe că instrumentul numit drept de veto în Consiliul UE poate fi util în chestiuni precum politicile față de Republica Moldova sau Serbia, dar și pentru a bloca o eventuală uniformizare a fiscalității la nivel UE, ceea ce clasa politică din România consideră nesustenabil. Mai mult: la nivel de principiu, această renunțare ar însemna un dublu avantaj pentru statele mari, care acum pot bloca ușor eventualele propuneri din partea statelor mai mici. Iar dacă regula unanimității dispare, aceste state mari vor putea să-și treacă aproape nestingherite propunerile FĂRĂ pericolul unui veto.

Practic, pierderea dreptului la veto ar însemna o cedare de suveranitate. Așa se traduce o asemenea mișcare politică. De exemplu, România s-ar putea trezi la un moment dat că politicile sale fiscale nu mai respectă regulile jocului stabilite la Bruxelles. Și că România nu mai poate fi competitivă prin impozitarea scăzută, ci chiar trebuie să-și reformeze companiile de stat ori piața pensiilor ca să rămână atractivă. Sau va fi obligată să nu mai amâne la nesfârșit intrarea în Zona Euro și convergența reală cu regulile jocului. Or, așa ceva e deocamdată de neimaginat la București, la fel ca și în alte state din regiune.

– dreptul de inițiativă legislativă pentru Parlamentul European. La București, ca și în alte state membre, există temerea că Parlamentul European poate avea derapaje populiste în domenii precum economie, ecologie sau cel social, așa cum se poate constata uneori în cazul unor rezoluții adoptate în ultimii ani. Un singur exemplu: în 2020, o rezoluție a Parlamentului European prevedea că gazele naturale și energia nucleară nu pot fi utilizate ca soluție de tranziție către economia verde. A fost nevoie de un lobby intens al României și altor state ca UE să accepte, în final, aceste instrumente energetice.

– lipsa capacității administrative. Pentru România, un asemenea efort ar fi acum o pălărie prea mare. Procedura de modificare a Tratatului UE este una extrem de complicată, cu mii de discuții și negocieri pe toate palierele politice. În paralel, trebuie și comunicare internă, care va implica subiecte extrem de sensibile despre suveranitate și cedarea de prerogative către Bruxelles. Într-o perioadă marcată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, statul român are acum cea mai mare parte a energiei îndreptată spre gestionarea situației. Cum capacitatea administrativă a statului român e oricum diminuată semnificativ de starea precară a instituțiilor minate de angajări pe criterii politice, o nouă sarcină de acest gen pusă în cârca aparatului de stat îl va cocoșa.

– declanșarea unei noi crize, de data asta politică, ce s-ar suprapune peste crizele provocate de război și criza economică post-covid. Pentru orice stat din UE, cu atât mai mult pentru unul slab echipat, precum România, așa ceva e aproape imposibil de gestionat. Cu atât mai mult în prezența unui partid populist, anti-european și extremist ca AUR, care abia așteaptă discuții despre presupuse cedări de suveranitate.

În plus, instituțiile din România nu privesc cu ochi buni modul în care Franța a gestionat proiectul de consultare europeană, potrivit informațiilor G4Media. Bucureștiul crede că Parisul nu s-a comportat ca un ”honest broker”, nu a strâns statele membre la masa de dialog, iar propunerea de modificare a Tratatului UE a fost una intempestivă.

Pe de altă parte, poziționarea foarte dură a României în dezbaterea privind reforma UE a ridicat semne legitime de întrebare. Delegația USR din Parlamentul European, condusă de Dacian Cioloș, a reacționat virulent și a cerut președintelui Iohannis și guvernului să explice urgent ”motivele pentru care România s-a alăturat scrisorii statelor membre care se opun reformei Uniunii Europene și resping concluziile Conferinței pentru viitorul Europei”.

Ieșirea lui Cioloș a fost una în linie cu temerile multor cetățeni sau a unei părți a societății civile, care remarcă scăderea dramatică a apetitului pentru reforme în majoritatea PSD-PNL-UDMR moșită de Klaus Iohannis.

Cu toate acestea, scrisoarea publică a USR a supralicitat reacția instituțională. Prin scrisoarea semnată alături de alte 12 state, România nu a respins categoric revizuirea Tatatului UE, ci a arătat că există acum alte priorități pentru Uniune și că nu e nevoie de ”distragerea energiei politice de la sarcinile importante de a găsi soluții la întrebările la care cetățenii noștri așteaptă răspunsuri și de a face față provocărilor geopolitice urgente cu care se confruntă Europa”.

Care va fi rezultatul acestei opoziții explicite formulate de România, Suedia, Danemarca, Finlanda și statele estice față de ambițiile crescute ale motorului franco-german?

În mod evident va apărea o tensiune politică suplimentară în Europa, cu Parisul și Berlinul presând pentru declanșarea greoiului proces de revizuire a Tratatului UE, în timp ce țările estice și nordice vor încerca să frâneze procesul.

De asemenea, va apărea și o tensiune politică internă. Cel mai probabil, USR va presa pentru deschiderea dezbaterilor interne, în timp ce coaliția de guvernare va temporiza cât mai mult posibil discuțiile. Iar AUR va urla împotriva oricărei tentative de transfer de la București la Bruxelles a unor atribuții, fie și în domenii precum sănătatea, unde UE a demonstrat că gestionează mult mai eficient crizele majore.

Va fi taxată cumva România pentru poziția exprimată? Sigur vor exista discuții mai contondente cu partenerii care își doresc reforma rapidă a UE, iar România va părea o țară care a ratat ocazia de a se înscrie în dezbaterea privind modul în care va arăta Uniunea. De asemenea, posibil să scadă șansele ca președintele Klaus Iohannis să primească sprijinul dorit pentru o eventuală funcție de conducere în fruntea unei instituții comunitare. În fond, fără sprijinul Franței și Germaniei nu există șanse pentru ocuparea unei astfel de post.

În același timp, ce s-a întâmplat luni e o nouă demonstrație a aroganței și militarizării omniprezente în statul român. România a semnat documentul fără o minimă dezbatere publică, fără a comunica public nici o secundă opțiunile sale, fără a explica societății mizele și rațiunile din spatele deciziei. Nici președintele Iohannis, nici guvernul nu au organizat o conferință de presă, o dezbatere în care să explice o poziționare cu consecințe semnificative. A venit abia la 24 de ore un comunicat de la Ministerul de Externe cu explicații detaliate.

E o atitudine tot mai des întâlnită în ultima perioadă. Autoritățile nu mai dau socoteală, nu mai consideră firesc să își informeze cetățenii. Și asta în timp ce presa tot mai complezentă, alimentată cu bani de la guvern și de la partide, a renunțat să mai tragă la răspundere capii statului.


Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...