Csaba Asztalos: Cei care susțin că CEDO obligă România să legalizeze căsătoria persoanelor de același sex spun o mare minciună

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat că statul român poate să implementeze decizia CEDO privind protecția și recunoașterea cuplurilor de același sex prin adoptarea legii parteneriatului civil. Președintele CNCD mai spune că dacă România nu va adopta legea în această sesiune parlamentară, dezbaterea și adoptarea unei astfel de legi consider că ar trebui amânată după 2024, an electoral.

”Cei care spun că CEDO obligă România să asigure căsătoria persoanelor de același sex sau să recunoască căsătoria persoanelor de același sex încheiată în străinătate spun o mare minciună. Statul român poate să implementeze această decizie prin adoptarea unei legi a parteneriatului civil, care este total diferită de instituția căsătoriei și, important de subliniat, nu are nimic de-a face cu adopția copiilor de către cuplurile de același sex. Nu există această obligație prin decizia CEDO, conform G4media.ro.

România are la dispoziție un termen legal de șase luni pentru a transmite un plan de acțiune privind aplicarea Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care obligă țara noastră să recunoască prin lege cuplurile de același sex care vor să devină oficial o familie, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, citat de Agerpres.

Redăm mai jos cele mai relevante declarații făcute de președintele CNCD, Csaba Asztalos:

Soluțiile sunt simple, în sensul în care în acest termen de șase luni guvernul ar trebui să prezinte un calendar de implementare a deciziei Curții. Din punctul meu de vedere, calendarul ar cuprinde termenele de punere în dezbatere publică și adoptare a unei legi prin care se recunosc și se protejează cuplurile de același sex.

Subliniez faptul că CEDO nu spune nicăieri, în nicio decizie că un stat are obligația să asigure accesul cuplurilor de același sex la instituția căsătoriei. În măsura în care statul menține instituția căsătoriei doar pentru cuplurile de sex diferit, are obligația ca printr-o instituție juridică alternativă căsătoriei, alta decât căsătoria, să-și îndeplinească obligația de a proteja și recunoaște cuplurile de același sex.
Deci cei care spun că CEDO obligă România să asigure căsătoria persoanelor de același sex sau să recunoască căsătoria persoanelor de același sex încheiată în străinătate spun o mare minciună. Statul român poate să implementeze această decizie prin adoptarea unei legi a parteneriatului civil, care este total diferită de instituția căsătoriei și, important de subliniat, nu are nimic de-a face cu adopția copiilor de către cuplurile de același sex. Nu există această obligație prin decizia CEDO.


În ceea ce privește parteneriatul civil, este imperios necesar să se extindă această instituție și la cuplurile de sex diferit, întrucât în evoluția societății constatăm că un număr extrem de mare de cupluri de sex diferit au o viață privată împreună, dau naștere copiilor, nu doresc să apeleze la instituția căsătoriei și sunt expuși la o incertitudine juridică pentru că statul nu le oferă o alternativă în reglementarea situației lor juridice.
Menționez că, potrivit statisticilor, peste 35% dintre copiii născuți în România în ultimii cinci ani sunt din afara căsătoriei, ceea ce arată numărul mare al cuplurilor de sex diferit care nu trăiesc în instituția căsătoriei, dar au o viață privată împreună.


În privința căsătoriilor între persoanele de același sex încheiate în afara țării, România nu are obligația să le recunoască ca și căsătorii, dar dacă adoptă legea parteneriatului civil, în România le echivalează cu parteneriatul civil.


În ceea ce privește calendarul aplicării deciziei CEDO, dacă Parlamentul nu reușește să adopte o lege a parteneriatului civil în această sesiune parlamentară, dezbaterea și adoptarea unei astfel de legi consider că ar trebui amânată după anul electoral, întrucât dezbaterea și adoptarea unei legi de acest gen într-un an cu patru rânduri de alegeri ar constitui o platformă de manipulare extremă și de incitare la ură și manipulare la adresa minorităților sexuale. România nu are nevoie de așa ceva în contextul geopolitic și de securitate actual.


Menționez că acest subiect este unul pe care Rusia îl folosește în mod constant în războiul informațional hibrid pe care îl duce împotriva vestului.


Context:

CEDO a respins, marți, 26 septembrie, contestația făcută de Guvern în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex.

Florin Buhuceanu a declarat că decizia CEDO trebuie pusă în aplicare de către statul român începând de azi, de când a devenit definitivă. Asociația Accept arată, într-un comunicat, că România este obligată prin această decizie să protejeze și să recunoască familiile formate din persoane de același sex.

”România a încercat să cumpere timp, ca în cazul multor altor decizii ale CEDO pe care nu le pune în aplicare. Încercarea rușinoasă a Guvernului, nedemnă pentru un stat membru UE, de a ataca la Marea Cameră decizia CEDO în cazul Buhuceanu, Ciobotaru și a celorlalte 20 de familii a fost declarată inadmisibilă. Este evident nevoie de recunoașterea și protecția juridică a familiilor noastre, decizia CEDO trebuie executată începând de azi, de când a devenit definitivă”, a declarat Buhuceanu pentru G4Media.ro.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis cerere de retrimitere la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a grupului de cauze Buhuceanu și alții împotriva României, în urma unei decizii adoptate în ședința de guvern la sfârșitul lunii august. În luna mai, CEDO obligase România, printr-o decizie, să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie.

Pe data de 23 Mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român, prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieții private și de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a explicat la vremea respectivă pentru G4Media.ro că prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.