Boris Volosatîi (AUR): o instituție internațională critică modul în care partidele din România cumpără tăcerea presei cu fonduri de la bugetul de stat. Ce face Guvernul și MAE?

Modul în care partidele din România utilizează banii publici pentru a încheia contracte cu presa a fost criticat dur de coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului European. Ei au cerut mai multă transparență și schimbarea legislației. Principala problemă identificată a fost legată de modul în care partidele politice din România folosesc banii publici pentru a „cumpăra tăcerea presei”. Lipsa de transparență a fost remarcată, deoarece partidele plătesc anumite apariții pe diferite site-uri, fără a preciza natura exactă a serviciilor primite. În acest context deputatul AUR Boris Volosatîi se adresează Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe în vederea adoptării unor măsuri pentru a remedia situația.

Întru-un comunicat al Adunării Parlamentare se arată că este „deosebit de îngrijorător faptul că partidele politice folosesc fondurile primite de la stat pentru a finanța diferite mijloace de informare în masă, fără a preciza sau a dezvălui natura exactă a serviciilor primite“.

,,Care este poziția Guvernului României și al Ministerului Afacerilor Externe asupra părții citate din Comunicatul oficial al APCE în România și dacă cele două instituții au sau nu în vedere adoptarea cu prioritate, până în octombrie 2022, a unor măsuri privind remedierea situației în care țara noastră a fost vizată critic de către coraportorii APCE pentru monitorizarea periodică a obligațiilor României față de Consiliul Europei, Edite Estrela (Portigalia, SOC) și Krista Baumane (Letonia, ALDE)”, a întrebat deputatul AUR Boris Volosatîi.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, în primele șase luni ale anului partidele politice au primit 24,9 milioane de euro subvenții de la bugetul de stat. Cele mai mari sume au fost direcționate către instituțiile mass-media de către principalele partide din arcul guvernamental, PSD (5,4 milioane de euro) și PNL (3,6 milioane de euro), sumele respective reprezentând în cazul ambelor partide 73,8% din totalul cheltuielilor. Celelalte partide au fost și acestea sponsorizate în funcție de ponderea pe scena politică.

PSD rămâne singurul partid care secretizează toate contractele și refuză să ofere vreo informație despre banii publici direcționați către presă. Președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, a susținut că nu știe unde s-au dus 60 de milioane de lei de la PSD către presă, aruncând întreaga responsabilitate spre consultanți. Surse din PSD susțin că președintele PSD a dat ordin ca toate contractele să nu fie date publicității, pentru a nu se afla sumele plătite.

Deși partidele au plătit în ultimele 17 luni peste 90 de milioane de lei pentru presă și propagandă, niciun articol nu a fost marcat cu vreun semn publicitar.

Co-raportorii APCE vor prezenta un raport și un proiect de rezoluție privind România spre adoptare Comisiei de monitorizare la 14 septembrie 2022, în vederea organizării unei dezbateri în plen în timpul sesiunii din octombrie a APCE (10-14 octombrie 2022).