Andrei Hangan (AUR) semnalează Ministerului Mediului o situație îngrijorătoare: fenomenul furtului de lemne ia amploare în sezonul rece

Fenomenul furturilor de lemne ia amploare în țara noastră, pe fondul scumpirilor din acest an: numai în județul Gorj, datele arată că polițiștii au confiscat de 30 de ori mai multe lemne față de aceeași perioadă a anului trecut. Senatorul Andrei Hangan atrage atenția că, în prezent, deși supravegherea pădurilor este un obiectiv important, sunt alocate foarte puține resurse. Hangan a semnalat Ministerului Mediului acest fenomen și a cerut autorităților să transmită ce măsuri vor adopta.

„Statisticile sunt de-a dreptul alarmante, iar în ceea ce priveşte doar judeţul Gorj, s-au constatat de trei ori mai multe contravenţii şi au fost deschise peste 600 de dosare penale, iar amenzile ating cu aproximaţie valoarea de 20 de milioane de lei.

Potrivit unor date cu caracter public, numai în judeţul Gorj, autorităţile competente au confiscat de 30 de ori mai mult material lemnos faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, implicit şi numărul amenzilor a crescut. Marea problemă apare aici – supravegherea pădurilor, care devine un obiectiv din ce în ce mai greu, fiind zone unde un pădurar este nevoit să păzească chiar şi o mie de hectare de teren”, a punctat senatorul AUR în sesizarea transmisă Ministerului Mediului.

În context, Andrei Hangan a solicitat răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Care este rezoluţia dumneavoastră, în calitate de ministru al Mediului, Apelor Pădurilor, cu privire la situaţia intensificării fenomenului de furt de lemne, în România?
  2. În ce măsură sprijiniţi autorităţile competente în vederea acţiunilor de control pe raza zonelor de păduri?
  3. Cum contribuiţi la intensificarea acţiunilor în păduri?