Adrian Axinia (AUR): Este nevoie de măsuri urgente pentru gestionarea crizei gunoaielor din Ploiești
Deputatul AUR de Prahova, Adrian Axinia, a participat la ședința tehnică privind gestionarea „crizei gunoaielor” organizată de primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici. În cadrul întrevederii, Axinia a propus o serie de măsuri prin care poate fi soluționată această situație dezastruoasă în care se află reședința județului Prahova.
„Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, ne-a informat cu privire la situația dezastruoasă a salubrității, respectiv despre incapacitatea actualului operator de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație, organizând o ședință tehnică de lucru. În cadrul ședinței au fost dezbătute propunerile de modificări legislative transmise de către Primăria Municipiului Ploiești parlamentarilor prahoveni referitoare la art.26 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, republicată, completată, modificată și art.9 și 10 din Legea poliției locale nr.155/2010, republicată și completată. Au avut loc de asemenea luări de cuvânt ale parlamentarilor prahoveni cu privire la situația salubrității din Municipiul Ploiești și propuneri de soluții cu privire la rezolvarea situației dezastruoase a salubrității din oraș”, relatează deputatul AUR.
Adrian Axinia a precizat că a propus o serie de măsuri pentru a pune capăt acestei crize, printre care se află:
- încheierea de contracte de salubritate cu toate persoanele fizice și juridice, care nu au contracte de salubritate;
- implementarea managementului deșeurilor și colectării selective, precum și a reciclării;
- o mai mare implicare a Poliției Locale și a Gărzii de Mediu, prin derularea de acțiuni comune de identificare și depistarea persoanelor care poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor de orice fel și aplicarea de amenzi, conform legislației în vigoare.