Ziua Culturii Naționale. Iohannis, mesaj: Creația contemporană ridică constant prestigiul țării noastre.
Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Redăm, mai jos, mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis:
“Domnule ministru,
Domnule Președinte al Institutului Cultural Român,
Domnule vicepreședinte al Academiei Române,
Distinși oaspeți,
De Ziua Culturii Naționale, recunoaștem rolul personalităților culturale românești în modernizarea și democratizarea României, în aderarea la valorile europene. Va rămâne înscrisă cu majuscule în cronici implicarea exemplară a gânditorilor, a artiștilor, a promotorilor și a întemeietorilor de instituții de cultură în afirmarea identității, a statalității și a unității naționale a României. Această zi de sărbătoare este, totodată, și prilejul exprimării gratitudinii societății pentru contribuția artiștilor contemporani la sporirea tezaurului culturii românești.
Înscrisă în dialogul și în schimbul mondial de valori, prin participări prestigioase la festivaluri și concursuri internaționale, creația contemporană ridică constant prestigiul țării noastre. În acest context, fiecare dintre dumneavoastră și-a asumat, prin activitate și operă, misiunea de a îmbogăți cultura românească și de a o promova în fața lumii întregi.
Domnule Gheorghe Zamfir,
Dumneavoastră ați purtat în cele patru zări vibrația și acordurile spațiului mioritic. Pentru mulți, profunzimea folclorului românesc se identifică cu sunetul ancestral al naiului și cu virtuozitatea lui Gheorghe Zamfir!
Domnule Mircia Dumitrescu,
Activitatea dumneavoastră impresionează prin energia debordantă pe care o demonstrați în spațiul academic și în atelier.
Prin largul spectru al expresiilor artistice pe care le abordați, cu inspirație și succes, opera și activitatea dumneavoastră sunt, pentru generațiile care au avut șansa de a le fi mentor, un exemplu de urmat!
Distinși oaspeți,
Sărbătorită de ziua nașterii poetului național, Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale este și o potrivită ocazie de a aprecia dialogul intercultural și contribuția minorităților naționale la bogăția expresiilor artistice cu care ne prezentăm lumii.
» Aflați mai multe informații aici.