Zelenski: Reconstrucţia Ucrainei va fi cel mai mare proiect economic al Europei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat miercuri parlamentului de la Kiev, unde a descris reconstrucţia Ucrainei după războiul pornit împotriva ei de Rusia drept cel mai mare proiect economic al Europei şi a susţinut că ţara sa este acum „pe drumul victoriei” şi a devenit unul din liderii lumii libere care a făcut în aşa fel încât Occidentul să nu se mai teamă de Rusia, informează Agerpres.
Intervenţia lui Zelenski în faţa Radei (parlamentul de la Kiev) urmează vizitei pe care a efectuat-o în SUA, unde s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi a obţinut acolo un nou ajutor militar substanţial. Liderul ucrainean a reafirmat în acest discurs că obiectivul armatei sale este restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, adică înfrângerea militară a Rusiei şi retragerea acesteia din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, nu doar din Donbas. Iar după ce războiul se va fi terminat astfel, „reconstrucţia va fi cel mai mare proiect al Europei”, anticipează Zelenski.
„Întregul teritoriu al statului nostru are nevoie de reconstrucţie. În acelaşi fel vom restabili normalitatea vieţii în teritoriile din Donbas şi Crimeea”, a asigurat el, cerându-le deputaţilor ucraineni ca încă de acum să aprobe legislaţia care să stimuleze venirea companiilor străine în Ucraina.
În acest timp Ucraina va face din industria sa militară una dintre cele mai avansate din lume, pentru a-şi restabili integritatea teritorială şi va cheltui peste 30 de miliarde de dolari în anii următori pentru apărare, a mai promis Zelenski.
Un alt obiectiv pe care el l-a enunţat este recuperarea tuturor prizonierilor de război ucraineni capturaţi de trupele ruse, precizând că, de când a început războiul în februarie, au fost eliberaţi prin schimburi de prizonieri 1.456 de ucraineni.
De asemenea, Zelenski a insistat că ucrainenii refugiaţi în străinătate trebuie să revină în ţară după război şi trebuie create condiţiile pentru ca ei să se întoarcă. „Unitatea este ceea ce trebuie să apărăm acum. Ucraina este pe drumul victoriei, la care au visat toate generaţiile noastre. Avem tot ce nu s-a obţinut înainte. Acum avem toată naţiunea unită”, a susţinut el.
La mai mult de zece luni de la începutul invaziei ruse, armatele ucraineană şi rusă încheie anul cu lupte crâncene în regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde fiecare încearcă să obţină avansuri teritoriale cu preţul unor mari pierderi umane şi materiale.
„Chestiunea e clară. Înainte de toate, Bahmut, Kreminna şi Donbasul în general”, a indicat Zelenski după ce s-a întâlnit cu ofiţerii Statului Major, menţionând cele două localităţi din Donbas unde se dau acum cele mai grele lupte. Trupele ucrainene îşi concentrează eforturile pe recuperarea controlului asupra oraşului strategic Kreminna, care i-ar deschide accesul către şoselele principale ce duc spre centrele industriale din Donbas, iar cele ruse îşi continuă ofensiva către Bahmut, un nod strategic de comunicaţii a cărui eventuală cucerire le-ar putea înlesni înaintarea mai departe către Kramatorsk şi Sloviansk, principalele redute ucrainene în zonă. Dar această ofensivă rusească pare că stagnează, astfel că însuşi purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a vorbit doar despre „acţiuni militare active”, fără a menţiona vreun avans al trupelor ruse acolo.