Zaharova dă cărțile pe față: Rusia și China își vor uni forțele pentru a răspunde acțiunilor SUA
Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi „unească potenţialul” dacă s-ar confrunta cu o ameninţare din partea Statelor Unite, relatează Reuters.
„Aş dori să vă reamintesc că Moscova şi Beijingul vor răspunde ‘dublei descurajări” din partea Statelor Unite printr-o ‘contraacţiune dublă'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în conferinţa sa săptămânală de presă de la MAE rus când a fost întrebată despre o posibilă desfăşurare de rachete americane în Japonia.
Publicaţia Japan Times a relatat în 7 septembrie că SUA şi-au exprimat interesul pentru desfăşurarea unui sistem de rachete cu rază medie de acţiune Typhon în Japonia pentru exerciţii militare comune.
„Este clar că atât Rusia, cât şi China vor reacţiona la apariţia unor noi ameninţări majore legate de rachete, iar reacţia lor va fi departe de a fi una politică, după cum au confirmat în mai multe rânduri ambele”, a afirmat Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a mai spus că parteneriatul strategic dintre Rusia şi China nu este agresiv în intenţiile sale.
„Relaţiile noastre nu sunt îndreptate împotriva unor ţări terţe, iar dubla contraacţiune nu contrazice acest lucru. Este vorba despre o poziţie defensivă, nu este o iniţiativă de a viza alte ţări”, a declarat Zaharova răspunzând unei întrebări din partea Reuters.
„Dar dacă o politică de atac agresivă este pusă în aplicare împotriva noastră dintr-un centru, de ce să nu ne unim potenţialul şi să dăm o ripostă adecvată?”, a întrebat retoric ea.
Nu se ştie deocamdată dacă există vreo reacţie din partea Beijingului la această declaraţie a purtătoarei de cuvânt a diplomaţiei ruse.
Parteneriatul semnat de Vladimir Putin și Xi Jinping
Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping au semnat un acord de parteneriat „fără limite” în 2022, cu mai puţin de trei săptămâni înainte ca Putin să îşi trimită armata în Ucraina. În luna mai a acestui an, ei au convenit să aprofundeze ceea ce au numit „parteneriatul lor cuprinzător şi cooperarea strategică” pentru o nouă eră.
Cele două ţări nu au proclamat o alianţă militară oficială, deşi Putin a afirmat săptămâna trecută că Rusia şi China sunt „aliaţi în toate sensurile cuvântului”.
Rusia şi China au organizat împreună exerciţii militare, inclusiv exerciţii navale care au început marţi. Putin, care a supervizat lansarea manevrelor, a avertizat Statele Unite împotriva tentativelor de a devansa Rusia prin consolidarea puterii lor militare în regiunea Asia-Pacific.
În cadrul manevrelor navale ruso-chineze „Okean-2024”, două bombardiere strategice ruseşti Tu-160 au survolat miercuri apele mărilor Barents şi Norvegiei, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de EFE.
Zborul avioanelor cu rază lungă de acţiune a avut loc deasupra apelor neutre şi a durat nouă ore, se arată în comunicatul ministerului rus.
Avioanele Tu-160, care au fost escortate de două avioane de luptă Su-35 şi Su-30, au exersat lansarea de rachete de croazieră împotriva unui inamic imaginar.
Zborurile „au fost efectuate în strictă conformitate cu normele internaţionale de utilizare a spaţiului aerian”, subliniază instituţia de apărare de la Moscova.
Aviaţia strategică rusă (Tu-160, Tu-95MS şi Tu-22M3) efectuează în mod regulat misiuni de patrulare deasupra apelor neutre din Arctica, Atlanticul de Nord, din mările Neagră şi Baltică, Oceanul Pacific etc, zboruri care nu au fost întrerupte de războiul dus de Rusia în Ucraina.
În plus, potrivit Ministerului rus al Apărării, un submarin nuclear, mai multe nave şi avioane au luat parte la alte exerciţii împotriva submarinelor inamice în Marea Barents.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că ‘Okean-2024’ cu participarea Chinei sunt cele mai mari exerciţii de la căderea Uniunii Sovietice.