Wikileaks: Julian Assange părăseşte Regatul Unit după ce a fost eliberat în urma unei înţelegeri cu SUA

După o saga juridică de ani de zile, Wikileaks anunţă că fondatorul Julian Assange a părăsit Regatul Unit după ce a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane, în urma căreia acesta va pleda vinovat la acuzaţiile penale şi va fi eliberat, anunţă BBC.

Assange, în vârstă de 52 de ani, a fost acuzat de conspiraţie pentru obţinerea şi divulgarea de informaţii privind apărarea naţională. De ani de zile, SUA susţin că fişierele Wikileaks – care au dezvăluit informaţii despre războaiele din Irak şi Afganistan – au pus vieţi în pericol. Acesta a petrecut ultimii cinci ani într-o închisoare britanică, de unde a luptat pentru extrădarea în SUA.

Potrivit CBS, partenerul BBC din SUA, Assange nu va petrece nicio perioadă în custodia SUA şi va primi credite pentru timpul petrecut încarcerat în Marea Britanie. Assange se va întoarce în Australia, potrivit unei scrisori din partea Departamentului de Justiţie.

Pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter, Wikileaks a declarat că Assange a părăsit închisoarea Belmarsh mai devreme marţi, după 1 901 zile petrecute într-o celulă mică. El a fost apoi „eliberat pe aeroportul Stanstead în cursul după-amiezii, unde s-a îmbarcat într-un avion şi a părăsit Marea Britanie” pentru a se întoarce în Australia, se adaugă în declaraţie.

Imaginile video distribuite online de Wikileaks par să îl arate pe Assange, îmbrăcat în blugi şi cămaşă albastră, fiind condus la Stanstead înainte de a se îmbarca într-un avion. BBC nu a fost în măsură să verifice independent înregistrarea video.

Soţia sa, Stella Assange, a transmis pe Twitter mulţumiri susţinătorilor săi „care s-au mobilizat ani şi ani pentru ca acest lucru să devină realitate”.