Vladimir Putin se arată extrem de deranjat de sancțiuni și susține din nou că Occidentul este în declin
Liderul de la Kremlin Vladimir Putin s-a dedat unui amplu discurs anti-occidental în cadrul Forumului Economic Estic de la Vladivostok, principalul port al Rusiei la Oceanul Pacific.
Plin de omisiuni, discursul lui Putin nu conține nimic nou: Rusia „reușește” în toate în timp ce Occidentul „eșuează” de fiecare dată, Rusia este „binevoitoare” în timp ce Ucraina și Europa „subminează” lumea, Asia este viitorul.
Liderul de la Kremlin s-a arătat deranjat mai ales de sancțiunile impuse de occidentali Rusiei din cauza agresiunilor sale militare. Putin nu o spune direct, dar dă de înțeles că războaiele sale nu trebuie pedepsite în niciun fel. Ba dimpotrivă, deși Putin este cel care varsă sânge în Ucraina pentru a o supune intereselor sale, totuși el susține că occidentalii sunt agresivi în încercarea de a-și promova modelul de dezvoltare.
Potrivit lui Putin, sancțiunile impuse Rusiei fac parte dintr-o tentativă a Vestului de a-și impune hegemonia și subminează economia mondială.
„Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor”, a declarat el, citat de Agerpres.
Însă Occidentul este în declin, în timp ce Asia este în creștere, insistă Putin.
„Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale. Rolul ţărilor şi regiunilor dinamice şi promiţătoare, în principal regiunea Asia-Pacific, a crescut considerabil”, susține el.
Putin transmite că Rusia va sfida orice tentativă de izolare reorientându-se spre alte pieţe, menționând Iranul și Orientul Mijlociu pe larg.
În ceea ce privește impactul sancțiunilor asupra economiei ruse, Putin a recunoscut că unele sectoare industriale şi regiuni din Federația Rusă întâmpină dificultăţi.
Liderul de la Kremlin a vorbit și despre criza alimentelor, susținând că Moscova a făcut tot ce i-a stat în putință pentru facilitarea exporturilor de cereale ucrainene, însă acestea nu ajung în țările sărace.
„Excluzând Turcia ca mediator, practic toate cerealele care pleacă din Ucraina nu merg în cele mai sărace ţări, ci în Europa. Doar două din 87 de nave merg în ţările în curs de dezvoltare. 60.000 de tone din două milioane” de tone, a declarat Putin.
Prin urmare, adaugă el, problemele de pe piaţa mondială a alimentelor ar putea să se agraveze până la o catastrofă umanitară.
În acest context, Putin spune că vrea să discute cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a limita destinațiile navelor care exportă cereale ucrainene. Un mesaj menit să-și atragă susținători în zonele sărace ale lumii și să pună presiuni pe occidentali.
„Merită să ne gândim cum să limităm destinaţiile exporturilor de cereale şi altor produse alimentare de-a lungul acestui traseu. Negreşit, voi vorbi despre asta cu preşedintele Turciei, Erdogan”, a spus Putin.