VIDEO – După extragerea unei tumori cervicale, un bărbat învaţă să meargă

Un bărbat de 37 de ani reînvaţă să meargă după ce a fost operat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi de o tumoră de aproape 7 centimetri. Silviu Stoica a ajuns la spital în stare gravă, după ce nu îşi mai putea mişca deloc partea stângă a corpului.

„Nu mai aveam stabilitate, cădeam, nu mai puteam să merg foarte bine. Am avut COVID şi cred că s-a agravat mai tare de acolo, de la săptămână la săptămână începeam să merg tot mai greu”, a povestit Silviu. Medicii de la Galaţi, unde locuieşte bărbatul, nu au ştiut care ar putea să fie diagnosticul şi l-au trimis la Iaşi.

„Durerea pleca din mâini, îmi tremura şi mâna stângă şi ajungea până jos, în picioare, nu simţeam nimic. Mă gândeam că e ceva la cap, la spate”, a completat bărbatul. În urma mai multor investigaţii şi analize făcute la Spitalul de Neurochirurgie, medicii ieşeni au descoperit că este vorba despre o tumoră la nivelul măduvei cervicale.

„A ajuns la spital pentru un deficit motor la membrele superioare şi inferioare, ceea ce se numeşte tetrapareză. S-a descoperit un neurinom, o tumoră la nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale”, a precizat conf. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie. Medicii au mai explicat că o parte din tumoră era dezvoltată în canalul medular care comprima măduva, iar cealaltă componentă era la nivelul formaţiunii numite foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore, iar neurochirurgii au reuşit să scoată în totalitate componenta din canalul medular şi peste 95% din foramenul neural. Silviu urmează să fie externat zilele următoare.

„Merg acum, am stabilitate.

 » Aflați mai multe informații aici.