VIDEO: Continuă valul de proteste în Serbia, studenții paralizează un punct rutier major din Belgrad
Studenții sârbi au organizat un protest de o zi, luni, blocând un nod rutier major din Belgrad cu sprijinul fermierilor și întețind astfel presiunea asupra președintelui Aleksandar Vucic, relatează The Guardian.
Valul de proteste ale studenților au început ca manifestații anticorupție după prăbușirea acoperișului dintr-o gară de la Novi Sad pe 1 noiembrie, în care au murit 15 persoane.
În ciuda atacurilor care i-au vizat pe protestatari și a concesiilor limitate pe care le-a făcut guvernul, protestele au continuat aproape zilnic și au devenit tot mai mari, afectând peste 100 de localități și atrăgând tot mai mult sprijin din partea sistemului judiciar, a cadrelor didactice, a sectorului privat și a publicului general.
Luni, demonstranții au blocat nodul rutier Autokomanda, care leagă două artere sud-estice majore spre centrul Belgradului.
La proteste au participat mii de locuitori ai Belgradului, dar și fermieri, care au venit cu tractoarele și le-au folosit pe unele dintre eie chiar pentru protecția manifestanților, în contextul celor două incidente grave cu mașini care au intrat în mulțimile de oameni.
Aleksandar Vucic i-a amenințat pe protestatari
După protestul-record de la Belgrad din 22 decembrie, la care au participat 100.000 de oameni, președintele Vucic i-a amenințat pe demonstranți cu o eventuală intervenție a forțelor speciale, dar amenințările sale au fost ironizate.
Guvernul a căutat să răspundă unora dintre revendicări, inclusiv prin desecretizarea unor documente referitoare la prăbușirea acoperișului de la gara din Novi Sad, care s-a produs la scurtă vreme după renovarea efectuată de către un consorțiu condus de chinezi.
Protestatarii pun prăbușirea pe seama corupției și a neregulilor de la lucrări. În dosarul deschis după incident au fost puse sub acuzare 13 persoane, inclusiv fostul ministru al transporturilor, Goran Vesic, care a demisionat la o zi după tragedie.
Guvernul a desecretizat noi documente relevante duminică, dar este neclar dacă vor detensiona atmosfera. Liderii protestelor cer autorităților să înceteze cu anchetele și arestările efectuate în rândul demonstraților, să îi cerceteze pe cei care îi atacă pe protestatari și să majoreze fondurile destinate educației.