Vâlcea: Trei tineri, reţinuţi pentru furt calificat – GAZETA de SUD
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, Secției 3 Poliție Rurală Sutești și Serviciului Criminalistic, sprijiniți de luptători SAS din cadrul IPJ Vâlcea și efective din cadrul IJJ Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele unor tineri, cercetați pentru furt calificat.
La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii au descins în comuna Amărăști și municipiul Râmnicu Vâlcea, la locuințele unor tineri bănuiți de comiterea de infracțiuni de furt calificat, în datele de 25 august a.c. și 12 noiembrie a.c., fiind ulterior puse în aplicare două mandate de aducere.
În fapt, aceștia ar fi pătruns fără drept în locuințele unor persoane fizice din comuna Amărăști, respectiv comuna Dănicei, județul Vâlcea, și ar fi sustras bani, bijuterii, ceasuri și laptopuri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 300.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, tinerii au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Valcea, cu propuneri procedurale.
În urma probatoriului administrat, instanța de judecată a admis propunerea, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Valcea, de arestare preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Cercetările continuă, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
» Aflați mai multe informații aici.