Vâlcea: Dosar penal pentru vânzarea de articole pirotehnice

Un vâlcean a rămas fără articolele pirotehnice pe care intenționa să le vândă, dar și fără mașina cu care le transporta.
Polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale cu articole pirotehnice.Polițiștii au desfășurat, ieri, o acțiune în municipiu pentru identificarea persoaneșor care nu respectă legistlația în vigoare privind deținerea, comercializarea și trasportarea de articole prirotehnice.
Astfel, a fost depistat un bărbat de 22 de ani, din comuna Mihăești, în parcarea unei societăți comerciale din Râmnicu Vâlcea, deţinând într-un autoturism mai multe articole pirotehnice, cu intenția de a le comercializa și care erau interzise la deținere.
A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept” și au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 2310 de articole pirotehnice, respectiv petarde, categoria P1 și 2 baterii de artificii.
Totodată, s-a dispus și indisponibilizarea autoturismului folosit pentru săvârșirea faptei.
Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare.

 » Aflați mai multe informații aici.