USR – Ministerul Muncii creşte salariile propriilor angajaţi cu un impact bugetar de 120.000.000 lei pe an deşi pentru profesori minte că nu mai sunt bani
USR afirmă joi că într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, Ministerul Muncii alocă 120.000.000 de lei anual în plus doar pentru creşterea salariilor propriilor angajaţi, deşi pentru profesori minte că nu mai sunt bani.
Potrivit USR, ”impactul bugetar este calculat în nota de fundamentare la o creştere de 2.107 lei pentru fiecare dintre cele 7.888 de posturi din judeţe: Casele Teritoriale de Pensii, Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Inspecţia Teritorială a Muncii, Agenţiile Judeţene a Forţei de Muncă, prin asimilarea lor cu salarizarea funcţiilor din administraţia centrală”.
USR cere Guvernului să se oprească din a creşte inechităţile din sistemul de salarizare, să respecte angajamentele de creştere a salariilor în Educaţie şi să trimită Legea salarizării unitare în Parlament.
”Premierul Ciolacu trebuie să răspundă cu ce este un profesor mai prejos în deciziile PSD-PNL decât un angajat din deconcentrate. Iată că 7-8.000 de angajaţi – şi cei care îşi fac treaba, şi cei care nu – vor primi 2.000 de lei pe lună în plus, indiferent dacă instituţia lor este în urmă cu rezultatele sau dacă beneficiarii lor sunt furioşi sau mulţumiţi. Vi-l aduceţi aminte pe premierul Ciolacu când anunţa desfiinţarea Inspecţiei Sociale? Sau Inspecţia Teritorială a Muncii? Şi acele idei fără cap şi coadă, dar în realitate nu doar că nu le desfiinţează, ci le premiază cu complicitatea ministrului Finanţelor de la PNL, deşi nici una nu a trecut nici măcar printr-o briză de reformă. PNRR impune ca legea salarizării unitare să includă criterii de performanţă, să plafoneze sporurile şi să elimine inechităţile, de aceea fug de ea”, a declarat Oana Ţoiu, deputată USR în Comisia pentru muncă şi fost secretar de stat în Ministerul Muncii.
USR menţionează că ”legea salarizării unitare trebuia finalizată de Guvern în primăvară ca să fie dezbătută de Parlament şi să intre în vigoare în iunie 2023 şi doar ca să elaboreze proiectul aveau 2 milioane de euro fonduri europene”. ”Nu au făcut-o, nu avem nici măcar o variantă în transparenţă, totul se discută pe colţul mesei ca la covrigărie”, spun cei de la USR.
„Bani pentru salariile profesorilor aşa cum au promis – nu există. O nouă lege a salarizării aşa cum au promis – nu există. Creşterea salariilor doar în unele ministere, la grămadă, şi pentru cei care se fac că lucrează, şi pentru cei care lucrează pe bune – asta există. Prost să fii să lucrezi serios când primeşti aceiaşi bani ca cel care freacă menta – asta transmite Guvernul Ciolacu”, spune deputatul USR Cristian Seidler.
”Ministrul PSD al Muncii şi ministrul PNL al Finanţelor încalcă principiul de bază al legii salarizării unitare, inclus şi în PNRR, anume ”Noul cadru juridic va fi pus în aplicare în acelaşi timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariţia unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public”, mai arată USR în comunicat.