UPDATE: STB: Personalul implicat în greva ilegală refuză să reia activitatea. E posibil ca greva să continue
UPDATE: Personalul implicat în greva ilegală care a paralizat Capitala refuză să-și reia activitatea și există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri, a anunțat joi seara Societatea de Transport București (STB) SA.
Potrivit unui comunicat al STB, ca urmare a hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs.
„Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a paralizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate atrage răspundere penală pentru personalul implicat în această acțiune.
STB SA face apel la simțul de responsabilitate al angajaților și le solicită în mod public să reia imediat activitatea.
Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană, după acțiunea de protest de miercuri. Directorul societății Adrian Criț vorbește de interesele personale ale unui lider de sindicat, dar și de faptul că solicitarea angajaților de majorare cu 200 de lei a salariilor nu poate fi îndeplinită, după majorarea cu 10% de anul trecut, pentru că ar duce la insolvența companiei. STB are 10.600 de angajați.
UPDATE: Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a transmis un mesaj de ultimă oră: „Decizia Tribunalului București din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgență. Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcțiune ca să deservească bucureștenii.
» Aflați mai multe informații aici.