Un ucrainean infectat cu noul coronavirus a rămas internat la Infecţioase
Primul refugiat din Ucraina depistat cu COVID şi care a avut nevoie de internare a ajuns în urmă cu câteva zile la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani se află în România de pe data de 1 martie, iar după câteva zile a început să aibă febră şi frisoane. Prima zi a petrecut-o într-un centru de refugiaţi, iar apoi şi-a găsit o locuinţă de închiriat împreună cu familia sa, soţia şi o fetiţă în vârstă de cinci ani. A cerut ajutor medical atunci când a văzut că nu se simte bine, iar după ce rezultatul testului a ieşit pozitiv, a fost internat.
„Pacientul prezenta durere în gât, răguşeală, astenie fizică marcată, iar în urma anamnezei s-au identificat comorbidităţi: hipertensiune arterială şi obezitate”, a precizat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Bărbatul era vaccinat doar cu două doze de vaccin Moderna, fără doza a treia, doza booster, care oferă o protecţie suplimentară. Doza a doua a fost administrată în august 2021.
Reprezentanţii spitalului spun că deşi iniţial bărbatul a optat pentru tratament ambulatoriu, a rămas internat pentru a fi supravegheat. De asemenea, bărbatul a apreciat că a putut comunica cu personalul medical în limba sa.
„Personalul medical este alături de aceşti oameni care şi-au lăsat viaţa într-o ţară măcinată de război”, au mai precizat reprezentanţii unităţii medicale.
» Aflați mai multe informații aici.