Un spital din Austria i-a amputat piciorul greşit unui pacient: „Este vorba despre o eroare umană”
Se pare că eroarea s-a produs cu puţin timp înainte de operaţie, când piciorul care urma să fie amputat a fost marcat, a mai spus clinica. Pacientul în vârstă suferă de multe boli, a anunţat Clinica Freistadt, situată într-un oraş cu acelaşi nume de lângă graniţa cu Cehia. Bolile de care suferă bărbatul i-au afectat picioarele, până la punctul în care piciorul stâng a necesitat amputarea.
„Din păcate, greşeala prin care piciorul drept a fost amputat în loc de cel stâng, a avut loc ca urmare a unei serii de circumstanţe nefericite”, a mai spus clinica, adăugând că investighează ce s-a întâmplat şi îşi va revizui standardele.
„Suntem profund şocaţi de faptul că marţi, 18 mai, în pofida standardelor de asigurare a calităţii, piciorul greşit al unui bărbat de 82 de ani … a fost amputat”, a spus clinica, adăugând că greşeala a fost observată prima dată în timpul schimbării bandajului, joi dimineaţă.
Pacientului i s-a oferit asistenţă psihologică şi trebuie supus unei noi operaţii pentru a-i fi amputat piciorul stâng.