Un proiect din Timișoara, a câștigat bursa Big Data, oferită de Adobe, în cadrul Burselelor ANIS 2020
Industria IT susține mediul universitar cu sponsorizări de 55.000 de euro, pentru al treilea an consecutiv, prin intermediul proiectului Bursele ANIS. Companii de top din zona tech oferă sub forma de sponsorizare câte 5000 de euro cadrelor didactice tinere, pentru susținerea unor cursuri tehnologice inovatoare. În ediția din acest an au fost selectate 11 cursuri, ce vizează tehnologii precum Cybersecurity, Machine Learning, Artificial Inteligence, Big Data, Health Tech și Tech for All, propuse de asistenți sau lectori universitari, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, ce activează în universități prestigioase din România.
Proiectul Bursele ANIS reprezintă un rezultat concret al parteneriatului dintre mediul academic și industria IT din România, o colaborare ce își propune, conform obiectivului ANIS, creșterea calității educaționale, respectiv o forță de muncă bine pregătită pentru realitatea actuală din piața muncii. Prin intermediul acestui proiect, cadrele universitare tinere sunt încurajate să integreze cursuri și metode de predare inovative, proiecte care sunt recompensate cu sponsorizări în valoare de 5000 de euro fiecare, oferite de unele dintre cele mai mari companii tech din România.
„Aflat la a treia ediție, programul Bursele ANIS cunoaște deja aprecieri și un interes tot mai mare atât din partea cadrelor didactice, cât și a companiilor tech. Acest lucru ne onorează și, totodată, ne determină să lucrăm în continuare la dezvoltarea acestei direcții, de susținere și revigorare a sistemului educațional, care se află în strânsă legătură cu performanța industriei noastre. Felicităm încă o dată proiectele acestei ediții și le mulțumim tuturor cadrelor didactice care s-au înscris pentru eforturile și pasiunea de care dau dovadă în parcursul profesional”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS.
Pentru această ediție și-au arătat suportul 10 dintre cele mai mari companii IT ce activează pe plan local, organizații cu o tradiție în susținerea mediului educațional românesc: Adobe,