”Un conflict nu este în interesul nimărui”, îi spune Xi Jinping lui Joe Biden într-un apel video securizat şi-l îndeamnă să acţioneze împreună ”în vederea păcii şi liniştii în lume”
Un război nu este în interesul nimănui”, i-a spus vineri preşedintele chinez Xi Jinping omologului său american Joe Biden, într-un apel video securizat, potrivit televiziunii chineze de stat CCTV, relatează AFP.
Biden se afla într-o convorbire video securizată cu Xi, a anunţat Casa Albă.
Şeful statului american vrea să-şi îndemne omologul chinez să se distanţeze de preşedintele rus Vladimir Putin, care a invadat la 24 februarie Ucraina, unde poartă un război sângeros.
”Criza ucraineană nu este un lucru pe care dorim să-l vedem” având loc, i-a spus Xi lui Biden, citat de CCTV:
”Iar în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi în calitate de primele două economii mondiale, ne revine nu doar să conducem relaţiile chinezo-americane pe un drum bun, ci să ne asumăm totodată responsabilităţile internţaionale şi să acţionăm în vederea păcii şi liniştii în lume”, i-a spus el, potrivit aceleiaţi surse, informează News.ro.
Statele Unite exercită presuni tot mai importante asupra Chinei să se distanţeze de Rusia.
Potrivit unui scurt rezumat difuzat de televiziunea publică CCTV, preşedintele chinez a apreciat că ”relaţiile între state nu pot merge până la confruntarea armată”.
Această videoconferinţă a liderilor Statelor Unite şi Chinei a durat aproape două ore. Ea a început la ora 13.03 GMT (15.03, ora României) şi s-a încheiat la ora 14.53 (16.53, ora României), a anunţat Casa Albă.
Preşedinţia americană nu a emis imediat nciun comunicat despre discuţiile lui Joe Biden cu Xi Jinping.
Sursa foto: Financiar Times