Un comisar european trage semnalul de alarmă: Europa este lovită de o dublă criză
Europa se confruntă cu impactul unei ”duble crize”, dar regiunea poate evita o recesiune, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul european pentru afaceri economice, pentru CNBC.
”Cred că ne confruntăm cu impactul unei duble crize”, a spus Gentiloni, referindu-se la impactul geopolitic al invaziei Rusiei în Ucrainea şi a loviturii economice ulterioare asupra continentului european.
”Din punct de vedere geopolitic, [criza] a afectat, desigur, SUA şi întreaga lume, dar din punct de vedere economic, a afectat serios Europa şi în special Germania”, a spus el.
Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie anul trecut, a stârnit temeri serioase în Europa că regiunea va intra într-o încetinire economică semnificativă.
Cu toate acestea, de atunci regiunea a reuşit să-şi asigure aprovizionarea cu energie alternativă, care până atunci provenea în principal din Rusia, iar unele guverne au putut să ofere ajutor consumatorilor care se confruntă cu costuri mari ale energiei.
Zona euro, în cele din urmă, a crescut cu 3,5% în 2022, potrivit Fondului Monetar Internaţional.
Instituţia se aşteaptă la un ritm de creştere de 0,8% pentru zona euro în acest an şi de 1,4% în 2024.
”Am avut un 2022 excelent, o creştere mai mare decât în SUA şi China”, a spus Gentiloni la Forumul Ambrosetti.
”Încetinirea a început din ultimul trimestru al anului 2022 şi este acolo, dar vă rog să nu numiţi asta recesiune, pentru că cred că putem evita o recesiune, evităm recesiunea”, a spus el.
Provocarea ”independenţei energetice”
Comisia Europeană, braţul executiv al UE, publică noi previziuni economice pentru întreaga regiune pe 11 septembrie. Acestea vor oferi un indiciu asupra imaginii creşterii în zonă.
Cu toate acestea, datele economice recente au stârnit îngrijorări cu privire la o încetinire. De exemplu, activitatea economică europeană s-a contractat în luna august, la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2020.
Inflaţia a încetinit în ultimele luni, dar cel mai recent set de date arată că cifra generală este stabilă în august faţă de luna precedentă, la 5,3%.
Deşi mai încetinit comparativ cu începutul acestui an, este încă cu mult peste ţinta Băncii Centrale Europene, de 2%.
”De ce, după o revenire puternică după pandemie, economia noastră încetineşte? Cred că din cauza provocării de a câştiga independenţa energetică, care a fost foarte costisitoare pentru familiile noastre şi a alimentat inflaţia”, a spus Gentiloni.