Un sucevean a spart un magazin, de foame. Polițiștii l-au găsit mâncând iaurt cu pâine și roșii

Un bărbat din județul Suceava s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de furt calificat după ce a spart un magazin ca să mănânce. Polițiștii l-au săltat înainte să-și aprindă o țigară dintr-un pachet furat.

Un sucevean din satul Baia a dat spargere la magazinul alimentar din localitate pentru că nu mai putea suporta foamea. Bărbatul a mâncat cât a putut, până la apariția echipajelor de poliție.

A mâncat iaurt cu pâine și roșii

Lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au ajuns la fața locului, vineri dimineață, ca urmare a unui apel la numărul de urgență 112, realizat de patronul magazinului sătesc din Baia.

Acesta a reclamat faptul că o persoană a spart geamul magazinului, a pătruns în interior, acolo unde se afla și în momentul apelului.

Jurnaliștii de la monitorulsv.ro scriu că omul nu era interesant de banii aflați în magazin, în schimb consumase două iaurturi, o pâine și o roșie. La sosirea polițiștilor, el se pregătea să deschidă un pachet de țigări, însă n-a mai apucat să facă acest lucru pentru că a fost reținut.

Suceveanul le-a spus polițiștilor că a dat spargerea de foame


Spărgătorul era un localnic, iar acesta le-a mărturisit polițiștilor că n-a mai putut suporta foamea și a intrat în magazin pentru a căuta ceva de mâncare.

El a folosit un coș de gunoi pentru a sparge un geam, după care a pătruns în magazin, unde a rămas până spre dimineață.

Topul spargerilor stupide: doi vâlceni au pătruns într-o bancă și au furat camerele de supraveghere


Acesta nu este însă prima spargere cu final neașteptat săvârșită în România. În urmă cu 3 ani, doi indivizi din Vâlcea au conceput planul perfect pentru a pătrunde, noaptea, în sediul unei bănci.

Ei au reușit să dezactiveze sistemul de alarmă, acționând ca la carte, chiar și spre surprinderea anchetatorilor. După asta, spargerea s-a transformat într-un film de comedie.