UE va lansa următoarea generaţie de sateliţi cu rol de monitorizare a Terrei

Uniunea Europeană a demarat următoarea fază a programului său Copernicus de observare a Terrei prin desemnarea producătorilor industriali care vor construi următoarea generaţie de sateliţi europeni, care vor fi în număr de şase şi vor avea misiunea de a monitoriza atât banchizele, cât şi emisiile de CO2, informează AFP.

Alături de Galileo în domeniul navigaţiei prin satelit, Copernicus reprezintă programul-far în politica spaţială a Comisiei Europene şi a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Şapte sateliţi Sentinel sunt deja pe orbită – mai mulţi alţii se află în etapa de construcţie – şi furnizează date de observare a Terrei, utilizate atât pentru a monitoriza clima şi poluarea, cât şi pentru a evalua pagubele produse de catastrofele naturale.

„Nu există nimic comparabil în lume, reprezintă Europa cu tot ce are ea mai bun”, a declarat Josef Aschbacher, directorul departamentului de monitorizare a Terrei din cadrul ESA.

Cu ocazia întrunirii unui comitet de politică industrială, miercuri, ESA a decis „să extindă acest sistem cu o nouă generaţie de sateliţi”, un fel de „Copernicus 2.0”, cu ajutorul unui buget total de 2,5 miliarde de euro, a explicat el.

Cei şase sateliţi Sentinel, fiecare cu o misiune specifică,

 » Citește toată știrea pe AgerPres