Ucraina a declarat stare de urgenţă începând de joi şi şi-a sfătuit cetăţenii să părăsească Rusia
Ucraina a declarat, miercuri, stare de urgenţă şi a sfătuit cetăţenii ucraineni aflaţi în Rusia să părăsească ţara cât mai repede, în timp ce Moscova a început să evacueze personalul diplomatic de la Ambasada sa de la Kiev, relatează Reuters.
Bombardamentele s-au intensificat la linia de contact din estul Ucrainei, deoarece preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut săptămâna aceasta independenţa celor două regiuni separatiste pro-ruse, Doneţk şi Lugansk, şi a ordonat desfăşurarea trupelor ruseşti ca „forţe ale păcii”.
Primul pachet de sancţiuni impuse Rusiei de către SUA şi aliaţii săi au adus în impas pieţele financiare. În acest sens, preţul petrolului a scăzut, după ce săptămâna trecută ajunsese la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani.
Cu toate acestea, acţiunile globale au fost în declin timp de patru zile şi cererea de active de investiţii sigure a scăzut, în timp ce Occidentul şi Ucraina aşteptau următoarea mişcare a lui Putin.
„Nu pot prezice care ar putea fi următorul pas al Rusiei, al separatiştilor sau ce decizii personale va lua preşedintele rus”, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Starea de urgenţă de 30 de zile ar putea restricţiona libertatea de mişcare a rezerviştilor înrolaţi, ar putea include restricţii asupra presei şi ar putea duce la verificări ale documentelor personale, potrivit unui proiect de lege care trebuie aprobat de parlament.
Restricţiile vor intra în vigoare de joi.
Guvernul ucrainean a anunţat, de asemenea, serviciul militar obligatoriu pentru toţi bărbaţii cu vârsta care le poate permite să lupte.
Site-urile oficiale ale Parlamentului, Cabinetului de miniştri si Ministerului de Externe al Ucrainei au fost ţinta atacurilor cibernetice, miercuri.
Rusia dezminte orice plan de a invada Ucraina şi a descris avertismentele legate de acest subiect drept isterice, însă nu a făcut niciun pas de a retrage trupele de la frontiera cu Ucraina.
Rusia a evacuat personalul diplmatic de la Ambasada sa din Kiev, din motive de siguranţă.