Turcia primește o nouă lovitură și se adâncește tot mai mult în criză
Turcia se afundă în probleme. Agenția de rating Fitch a tăiat și mai mult din calificativul acordat acestei țări, care se afla oricum în categoria „junk”, nerecomandată pentru investiții. Decizia a fost justificată prin vulnerabilitatea țării în fața inflației ridicate, potrivit Bloomberg. Fitch a coborât ratingul suveran al Turciei la nivelul “B +”, de la “BB -“, adică cu patru trepte sub nivelul recomandat pentru investiții. Practic, agenția de evaluare financiară a retrogradat calificativul Turciei într-o zonă inferioară a categoriei „junk”. În plus, perspectiva asociată ratingului este una „negativă”, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă în perioada următoare.În urma acestei decizii, ratingul de ţară al Turciei este la egalitate cu cel al Egiptului şi Bahreinului. Analiștii agenției arată că ratingul Turciei reflectă o credibilitate și previzibilitate politică reduse, o slabă lichiditate externă în raport cu nevoile financiare ridicate și dolarizarea economiei, precum și riscuri geopolitice.Inflație galopantă În plus, ei mai spun că decizia Băncii Centrale de a reduce dobânda-cheie, în condițiile unei creșteri rapide a prețurilor, ar putea putea face ca inflația să se stabilizeze la un nivel ridicat. Fitch se aşteaptă ca inflaţia în Turcia să ajungă la 38 la sută la sfârșitul lui 2022, iar pe parcursul acestui an rata medie a inflaţiei să fie de 41 la sută, aceasta fiind a doua cea mai ridicată inflaţie înregistrată de toate statele cărora Fitch le acordă un rating suveran.Inflația a fost alimentată de politica neconvențională a președintelui Erdogan de a reduce dobânzile, în ciuda unei inflații ridicate, ce a dus și la prăbușirea monedei naționale. Lira turcească a pierdut 44 la sută din valoare în condițiile în care banca centrală a redus dobânda-cheie cu cinci puncte procentuale din luna septembrie. Ca răspuns la evoluțiile de pe piața valutară, guvernul a majorat o serie de prețuri administrate,
» Aflați mai multe informații aici.