Trenul lansat ieri întâmpină deja probleme: UPDATE – Declarațiile Alstom.

Noul tren electric, inaugurat miercuri cu mare fast de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sorin Grindeanu, nu a mai plecat joi dimineaţă din Bucureşti din cauza unei erori la computerul de bord.

Pasagerii din Gara de Nord care urmau să ajungă la Braşov cu această cursă au fost redirecţionaţi spre alt tren, care a plecat cu aproximativ jumătate de oră mai târziu.

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu, a declarat că noul tren nu a mai plecat, întrucât calculatorul de bord a înregistrat o eroare, după cum au transmis reprezentanţii Alstom, producătorul trenului.

„Echipele de la ei lucrează la remedierea acestei situaţii, dar şi la verificarea ca această situaţie să nu se repete. Adică nu e problema doar de reparat şi să ajungem la improvizaţie”, a completat Roşeanu.

Întrebat dacă cei de la Alstom au estimat cât timp ar dura remedierea şi verificarea situaţiei, preşedintele ARF a răspuns că „astăzi sigur se rezolvă”.

„Echipa este mobilizată, înţeleg că sunt câteva zeci de persoane ca să reducă timpul pe cât se poate. Astăzi sigur se rezolvă. Sperăm, ştiţi cum e, ca la orice reparaţie. Ştiţi că niciun inginer sau reparator nu-ţi spune, până în secunda când a terminat, că a terminat”, e explicat Roşeanu, pentru News.ro.

UPDATE Compania Alstom susţine că trenul Coradia Stream este complet funcţional, dar pentru că au apărut pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, a fost luată decizia ca trenul să rămână în depou.

„După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord. Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei”, a transmis compania pentru Agerpres.

Reprezentanţii companiei dau asigurări că echipele Alstom sunt pe deplin mobilizate pentru a evalua cauzele şi a defini măsurile adecvate.

„Obiectivul companiei este repunerea trenului în serviciul comercial în cel mai scurt timp posibil şi respectarea angajamentelor comerciale”, au susţinut aceştia.

Preşedintele ARF a mai spus că pasagerii care urmau să se îmbarce joi dimineaţă în noul tren, la ora 5:40. au fost direcţionaţi către trenul următor al CFR Călători, care a fost la aproximativ jumătate de oră distanţă. „Şi la întoarcerea din Braşov va fi la fel, pasagerii au plecat spre Bucureşti, în loc de 8:45, cu următorul tren al CFR Călători, la ora 9:15”.

Este posibil ca astăzi să se rezolve problema, iar mâine (vineri) noul tren electric „să intre sigur în circulaţia cu călători”.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.

CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren.

Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63:00 lei la clasa a II-a şi 91:00 lei la clasa I.

Potrivit CFR Călători, în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024, trenul va circula după următorul program:

IR 16001 Bucureşti Nord plecare 05:40 – Braşov sosire 08:08
IR 16002 Braşov plecare 08:43 – Bucureşti Nord sosire 11:12.