“Transportul gratuit” al elevilor navetiști, în aer. Cazul Constanța: Școlile nu găsesc transportatorii din lista trimisă de Consiliul județean, dar au trimis tabelele cu numele elevilor pe o adresă de e-mail, spune șeful Inspectoratului școlar județean
Școlile nu pot contacta unii transportatori pentru a le trimite listele cu numele elevilor pentru a beneficiat de transport gratuit, spune inspectorul general școlar Sorin Mihai: “Am situații în care datele de contact ale transportatorului nu sunt corecte sau nu au fost transmise corect. Școlile au încercat să-i contacteze și spun că nu sunt de găsit. Au trimis pe adresă de e-mail, dar nu știu dacă sunt corecte”, spune șeful ISJ pentru Edupedu.ro.
Unii operatori de transport din Constanța care ar trebui să asigure transportul gratuit al elevilor la școală sunt de negăsit. Școlile din județ au transmis tabelele cu numele elevilor navetiști, așa cum prevede legea, însă datele de contact ale unor firme de transport cel mai probabil nu există. Acest lucru a fost constatat de șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, abia luni, 2 octombrie, în a 4-a săptămână de când a început școala, când elevii au semnalat că listele cu numele elevilor navetiști nu au ajuns la șoferi.
Și unele școli au transmis inspectoratului luni, că nu dau de transportatori pentru a le trimite listele cu numele elevilor, în baza cărora aceștia să poată călători gratuit.
“Am situații în care datele de contact ale transportatorului nu sunt corecte sau nu au fost transmise corect și atunci vă dau un exemplu, un transportator Nordiana care nu poate fi contactat, din ce mi-au comunicat școlile. La fel Cumpăna și Eforie Nord, au încercat să-i contacteze și spun că nu sunt de găsit. Au trimis pe adresă de email, dar nu știu dacă sunt corecte. Au încercat să-i caute și pe numerele de telefon, nu i-au găsit. Eu am vorbit astăzi la Consiliul județean”, a spus șeful ISJ Constanța, contactat de Edupedu.ro.
Tot șeful ISJ Constanța dădea asigurări cu doar o zi în urmă că “de luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din Constanța vor putea beneficia de transportul gratuit. Peste 90% dintre școlile și liceele din județ au transmis listele cu numele elevilor și stațiile unde urcă și coboară”, mai spunea Sorin Mihai. Însă, listele nici nu ar fi avut unde să ajungă din moment ce unii operatori de transport din județ, nu pot fi contactați, spune șeful ISJ Constanța, contactat, luni, de Edupedu.ro.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro