Tot mai multe state din SUA renunță la purtarea măștii în spațiile publice: „Este o atingere adusă libertăților individuale”
Din California (vest) în New Jersey, Connecticut (nord-est) şi poate în curând în New York, statele din SUA conduse de democraţi au început să anunţe renunţarea la purtarea obligatorie a măştii în spaţii închise, inclusiv la şcoală, la câteva luni după statele republicane şi în condiţiile în care coronavirusul pare în reflux în ţară, relatează marţi AFP.
Purtarea măştii este un marker politic foarte puternic în Statele Unite, unde obligaţia de a-ţi acoperi faţa este considerată o atingere adusă libertăţilor individuale, de o mare parte a exponenţilor dreptei şi Partidului Republican, notează France Presse.
În aceste condiţii, în cei deja aproape doi ani de pandemie – care s-a soldat oficial cu aproape 900.000 de morţi în SUA -, statele guvernate de republicani, cum sunt Florida şi Texas, au refuzat să impună obligativitatea măştii, care a rămas obligatorie în magazine, şcoli, instituţii, transporturi şi chiar companii în state conduse de Partidul Democrat.
De luni însă, mai multe state de pe coaste de est, dar şi de vest, care votează în mod tradiţional „democrat” şi au aplicat măsuri sanitare stricte au anunţat măsuri de relaxare. Guvernatorul din New Jersey, Phil Murphy, a anunţat astfel că masca nu va mai fi obligatorie în şcolile din stat din 7 martie, „un pas uriaş către o întoarcere la normalitate pentru copiii noştri”.
Murphy a fost urmat luni de colegul său Ned Lamont, guvernatorul micului Connecticut, unde obligaţia de a purta mască la şcoală va fi revocată din 28 februarie.
Un alt stat federal mic, Delaware, ce găzduieşte reşedinţa preşedintelui Joe Biden, a anunţat că obligativitatea măştii în spaţii închise va rămâne o amintire de vineri, iar în şcoli – din 31 martie a.c.
Guvernatorul vastei Californii (40 de milioane de locuitori), Gavin Newsom, a anunţat în ce-l priveşte luni că masca nu va mai fi obligatorie în interior pentru persoanele vaccinate din 15 februarie, dar va rămâne deocamdată obligatorie în şcoli.
Aceste evoluţii au pus presiune şi asupra New York-ului, cu ai săi aproape 9 milioane de locuitori, conduşi de guvernatoarea democrată Kathy Hochul şi noul primar democrat Eric Adams, acesta din urmă recunoscând marţi, potrivit tabloidului de dreapta New York Post, că „varianta Omicron (a noului coronavirus) are o rată de pozitivare în şcoli de sub 1%” în rândul copiilor.
Totuşi, vastul oraş, văzut ca epicentru al pandemiei în SUA, în 2020, rămâne traumatizat şi nu a prevăzut un anunţ în următoarele zile, măsura de purtare a măştii fiind încă respectată în transporturi şi în spaţiile publice închise, dar şi pe străzi, consemnează AFP.
Între timp, în Canada, protestul camionagiilor împotriva obligaţiei de vaccinare impuse de guvernul liberalului Justin Trudeau a determinat blocarea, luni seara, a principalului pod dintre Canada şi SUA, podul Ambassador, dintre lacurile Erie şi Huron.
„Nu sunt de acord cu modul de a acţiona al lui Trudeau şi nici cu dictatura sa”, a declarat, pentru AFP, la Ottawa, Martin Desforges, unul dintre protestatari, care şi-a parcat camionul în faţa parlamentului, la câţiva metri de biroul premierului. Acesta s-a declarat vaccinat, deşi împotriva voinţei sale, şi potrivnic „purtării măştii, tuturor măsurilor de distanţare, închiderii restaurantelor”.
„Să te vaccinezi trebuie să fie o decizie între o persoană şi medicul său. Guvernul nu are de ce să intervină”, a declarat un al protestatar, care s-a prezentat sub numele John Hawley-Wight.