Tișe, președintele CJ Cluj: „Cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar”. Plus: „Sunt foarte mulți proști prin ministere”

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, i-a criticat dur pe funcționarii din subordine: „Cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar”, a spus el, marți, la un post de radio local. Însă Tișe nu i-a uitat nici pe cei din administrația centrală, pe care i-a făcut proști.

Mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar


„Nu se muncește mai mult, ba din contră, acum se muncește mai puțin. Dacă calculăm numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar, vorbesc de media muncii. Există funcționari care trag și muncesc. Măsura e bună, dar incompletă.

Se va ajunge la un moment dat să se pună preț pe performanță și nu pe numărul de ore petrecut în fața calculatorului, timp în care faci și altceva, sau să vii la 9 și să pleci la 15.00. Am avut testul Covid-ului, în care funcționarii publici din Consiliul Județean Cluj au muncit de acasă.

De fapt, muncitul de acasă e o poveste, dacă te uitai ce făceau, repetau același lucru în fiecare zi sau timp de o lună. Făceau același lucru, studiau legislație, răspundeau la petiții, unele erau chiar hazlii, te uitai și vedeai că au copiat aceeași activitate. Cel puțin, dacă mâine s-ar reduce fondul de salarii, Consiliul Județean ar putea funcționa cu 66% din angajați fără nicio problemă”, a spus Tișe, citat de Știri de Cluj.

Într-un alt interviu, acordat azi, a atacat dur „ministerele” de la Bucrești, el făcând referire și la minștri și secretari de stat.

Sunt foarte mulți proști prin ministere


„Nu vreau să spun în spațiul public toate demersurile și toate certurile pe care le am cu mulți de la București, care în paranteză fie spus: sunt foarte mulți proști. Nu toți sunt de rea credință, dar sunt foarte mulți proști prin ministere. Ăsta este adevărul. Prin anumite funcții sunt unii oameni care nu înțeleg sistemul nici astăzi. Din păcate, nu reușim să-i convingem că dacă tu ai un proiect valoros el trebuie să fie finanțat indiferent câte ai”, a spus președintele CJ Cluj.

El i-a atacat pe demnitarii care „nu au fost aleși niciodată”.

„Am avut probleme uriașe cu decontarea facturilor. Nu știau ce minister să ne prelucreze facturile și să ne dea banii. Aveam de luat 80 de milioane de lei și ne spuneau că n-au personal, că au mutat oamenii dintr-o parte în alta.

Nu pot fi mulțumit de activitatea acestor ministere. La fel nu pot fi mulțumit de unii care apar pe televizor și se demonstrează că nu cunosc domeniul respectiv. Nu vreau să nominalizez. Am spus-o și în interior de multe ori. Nemulțumirile nu sunt doar ale mele. Eu vorbesc și cu primarii.

Gândiți-vă când am o discuție cu un ministru sau un secretar de stat, care n-a fost ales niciodată în viața lui sau nu înțelege lucrurile, e foarte greu să lucrezi cu ei. E foarte dificil să funcționezi cu oameni care, unii nu au experiență sau alții sunt proști”, a adăugat Tișe.