Tinerii care părăsesc centrele de plasament la împlinirea vârstei de 18 ani, victimele sistemului social. Deputații AUR de Suceava cer autorităților să ia soluții
Tinerii care părăsesc centrele de plasament la împlinirea vârstei de 18 ani sunt victimele sistemului social. Foarte mulți ajung pe drumuri deoarece România nu are un sistem bine pus la punct de tranziție a copilului de la centrul de plasament la viața de adult, susțin deputații AUR de Suceava Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu. Aceștia au prezentat situația ministrului Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse, Gabriela Firea, în vederea identificării unor soluții pentru acești tineri vulnerabili.
Datele oficiale ale Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copil și Adopții arată că România avea, la 30 iunie 2021, 47.029 copii în sistemul de protecție socială, intre care 17.549 de copii se aflau în grija asistenților maternali, 10.669 copii în centrele rezidențiale publice și 2.835 în centrele rezidențiale private.
Odată ce împlinesc vârsta de 18 ani și sunt nevoiți să iasă din acest sistem, rămân fără niciun fel de sprijin. Statul nu are suficiente programe de pregătire a copiilor abandonați pentru viața reală, deși aceștia fac parte din grupurile vulnerabile din România, au punctat deputații AUR de Suceava.
În plus, tinerii care părăsesc aceste centre sunt confruntați cu următoarele situații:
- dacă urmează cursurile unei facultăți, primesc bani de la stat din momentul începerii studiilor universitare fiind un decalaj de câteva luni în care aceștia nu primesc nici un ban;
- copiii nu urmează cursurile unei facultăți, situație în care nu mai primesc bani de la stat pentru întreținerea lunară și dacă nu își găsesc un loc de muncă ajung muritori de foame.
„„Precum în cazul altor grupuri vulnerabile, este nevoie de asigurarea unei continuități în abordare și în furnizarea serviciilor pentru a putea vedea rezultate în ceea ce privește integrarea lor socio-profesională și pentru reducerea decalajului dintre ei și populația generală de tineri din România”, au punctat deputații AUR de Suceava.
În acest sens, deputații Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu solicită ministrului Familiei, Gabriela Firea, răspuns la următoarele întrebări:
- Ce soluții aveți pentru integrarea în muncă a copiilor proveniți din centrele de plasament?
- Cum veți rezolva plata sumelor către acesti copii după împlinirea vîrstei de 18 ani și până la începerea studiilor universitare?
- Dacă aveți soluții pentru implementarea studiului SOS Satele Copiilor?