Tendinţă de scădere uşoară a noilor cazuri Covid în Bihor: autorităţile au anunţat 230 îmbolnăviri şi niciun deces în ultimele 24 de ore
Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au raportat sâmbătă dimineaţă depistarea a 230 noi infectări cu SARS-Cov-2, bilanţul total ajungând la 12.365 îmbolnăviri de la începutul crizei sanitare şi până în prezent.
Evoluţia locală a pandemiei pare să se fi domolit, după ce în ultimele zile au fost găsite mai puţin de 300 noi cazuri Covid. De asemenea, pentru a treia zi la rând, în Spitalul Municipal din Oradea nu s-a mai înregistrat niciun nou deces.
Copil de 1 an, infectat
Bihorenii recent diagnosticaţi provin din Oradea, Auşeu, Beiuş, Sântandrei, Popeşti, Tileagd, Spinuş, Biharia, Oşorhei, Derna, Marghita, Chişlaz, Balc, Nojorid, Căbeşti, Valea lui Mihai, Brusturi, Sâniob, Salonta, Tileagd, Tăuteu, Ţeţchea, Sânmartin, Copăcel, Săcădat, Girişu de Criş, Câmpani, Ineu, Batăr, Tulca, Ştei, Drăgeşti, Pomezeu, Lunca, Şimian, Cetariu, Cociuba Mare, Tămăşeu, Vaşcău, Pietroasa, Budureasa, Măgeşti, Roşiori, Sălard, Diosig, Mădăras, Borod, Gepiu, Sârbi, Paleu, Curtuişeni, Abrămuţ şi Abram.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, între persoanele detectate cu Covid în ultimele 24 de ore se află şi un copil de 1 an, precum şi 20 de cadre medico-sanitare, de la Spitalul Municipal, Spitalul Judeţean şi Spitalul Militar din Oradea.
Mai puţini internaţi
Autorităţile au anunţat sâmbătă dimineaţă acelaşi bilanţ al deceselor, 317, ca în ultimele trei zile, ceea ce arată că în ultimele 24 de ore nu a încetat din viaţă niciun pacient al Spitalului Municipal din Oradea.
În acelaşi interval de timp, numărul vindecărilor a crescut la 8.541, astfel că în judeţ sunt încă 217 persoane vindecate.
În secţiile Spitalului Municipal din Oradea erau internate sâmbătă dimineaţă 463 persoane (în scădere cu aproape 40 faţă de vineri), din care 58 în compartimentele ATI ale acestei unităţi şi în secţia de specialitate a spitalului privat Pelican.
Pe de altă parte,