Surse: Noul guvern va avea maximum 16 ministere și mult mai puțini secretari de stat
Sunt în toi negocierile dintre PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale pentru formarea Guvernului.
Surse politice citate de News.ro susţin că la şedinţa de azi de la Palatul Parlamentului s-a decis numărul maxim de 16 ministere în noul Executiv.
De asemenea, numărul secretarilor de stat va fi mult redus.
Discuțiile vor continua și zilele viitoare, urmând ca până săptămâna viitoare să se stabilească, în paralel cu negocierile pe programul de guvernare și reforme, și responsabilitatea pe ministere, transmite tot pe surse şi Mediafax.
Decizia de a reduce drastic numărul de oficiali din Guvern face parte din încercarea de a reforma statul.
Am putea avea program de guvernare până la Crăciun
Comisia pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri dezbateri tehnice, discuţiile urmând să fie reluate joi, de la ora 9:00.
„Ne-am întâlnit într-o comisie care, să spunem, are caracter tehnic. Sunt reprezentanţi ai tuturor partidelor politice care şi-au propus să facă parte din această coaliţie.
A fost o discuţie astăzi exploratorie. Am încercat să vedem care sunt poziţiile partidelor politice pe diverse teme şi, în al doilea rând, am constituit nouă grupuri de lucru pe domenii care vor analiza ce scrie în fiecare dintre programele de guvernare ale partidelor politice, vedem ce este comun, vedem ce sunt lucruri care pot fi agreate de noi toţi şi vedem ce rămâne în dispută, în aşa fel încât să putem să conturăm un program de guvernare într-o perioadă cât mai scurtă”, a declarat Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului, la finalul unei şedinţe de peste cinci ore.
El a adăugat că discuţiile „au fost cu caracter explorator”.
„Deocamdată, n-am convenit nimic foarte precis. Discuţiile au fost cu caracter explorator. Eu am văzut care este opinia fiecăruia dintre partidele politice. În grupurile de lucru vin specialiştii din fiecare partid şi ei vor veni cu o propunere în faţa noastră. (…) A fost o discuţie generală. (…) Ar fi prematur să vin eu să spun că s-a convenit ceva. Rugămintea este să aşteptaţi. Discuţiile continuă mâine dimineaţă şi în plenul acestui colectiv şi în grupurile de lucru pe care le-am constituit”, a precizat reprezentantul PSD, citat de Agerpres.
Întrebat dacă există şansa să existe un program de guvernare până la Crăciun, Ţuţuianu a răspuns: „Eu zic că da”.
„Discuţiile de astăzi au fost constructive şi putem să găsim numitorul comun”, a completat el.
Amintim că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, ”angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.
Partidele precizează că, în cadrul primei întâlniri organizate ieri în urma semnării Rezoluţiei comune de săptămâna trecută, au fost discutate câteva priorităţi esenţiale.