Guvernul amână majorarea salariilor la stat. Sporurile pentru anumite categorii de bugetari, tăiate în urma unor nemulţumiri
Guvernul a hotărât să retragă Ordonanţa de Urgenţă care urma să majoreze salariile angajaţilor la stat, potrivit unor surse din Coaliţie. Faptul că actul normativ prevedea sporuri suplimentare doar pentru anumite categorii de bugetari, a stârnit nemulţumiri în rândul celor care nu beneficiau de acestea. Proiectul urmează să fie rescris şi să conţină şi un impact bugetar, care nu apare în versiunea actuală.
Un proiect de Ordonanţă publicat la începutul lunii arăta că începând cu luna august, salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice urmau să fie majorate cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, pentru anul 2022. Surse din Coaliţia de guvernare au declarat însă pentru „Adevărul” că Ordonanţa de Urgenţă a fost retrasă din Consiliul Economic şi Social (CES). Dat fiind că lipseau din lista celor care au parte de beneficii mai multe categorii socio-profesionale, în unele cazuri fiind create discrepanţe, mai multe categorii de bugetari au ameninţat sau au anunţat proteste, astfel că membrii Coaliţiei au hotărât retragerea proiectului, urmând ca acesta să fie rescris de Ministerul Muncii, dar împreună cu Ministerul Finanţelor pentru a fi stabilit şi un impact bugetar.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Vasile Zelca, a declarat pentru Agerpres că retragerea actului normativ reprezintă „un semn rău”. „Vom vedea, trebuie să ne interesăm să vedem ce s-a întâmplat. La protestul de astăzi mizăm pe prezenţa a 100 – 150 de persoane. Facem pichetări mici ca să fim ca o picătură chinezească. Am văzut că, dacă aducem 10.000 de oameni, e o zi, iar ei se fac că nu văd şi nu se mai întâmplă nimic. O să mergem la Guvern, la Ministerul Muncii, la Ministerul Afacerilor Interne, la Reprezentanţa Comisiei Europene, la Preşedinţie. Este bine că se iese în stradă”, a spus liderul sindical.
În acelaşi timp, pe masa CCR sunt două proiecte de lege care au acelaşi domeniu de reglementare legislativă. Marea hibă a celor două proiecte este faptul că între variantele adoptate de Senat şi cele de la Camera Deputaţilor sunt diferenţe mari, ceea ce ar duce la „încălcarea principiului bicameralismului”. O altă ameninţare constă în faptul că Avocatul Poporului ar putea ataca proiectul de OUG la CCR, subliniind tocmai aspectul legat de faptul că judecătorii constituţionali nu s-au pronunţat încă, fiind sesizaţi, pe tema celor două proiecte de lege adoptate de Parlament.