Comisia Europeană, prudentă față de decizia Guvernului de a reveni la o piața reglementată în energie: Cât de mult se va reveni, rămâne de văzut și analizăm
Comisia Europeană analizează decizia Guvernului Ciucă de a reveni la piața reglementată în energie, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Comisiei, care au precizat că prețurile reglementate au fost acceptate în această perioadă, dar au exprimat unele rezerve față de această decizie.
”Depinde în ce măsură și cât e strictă e reglementarea, să nu genereze distorsiuni pe piață să nu deterioreze condițiile de stocare și solidaritate. Nu sunt decât vreo șase acorduri bilaterale. Cât de mult se va reveni la piața reglementată, rămâne de văzut și analizăm. Dacă e o piața reglementată în care nu se vine sub cost e una, dacă ceri subvenții e altceva”, au mai declarat sursele citate.
Potrivit oficialilor europeni consultați de G4Media.ro, Comisia ar urma să decidă în câteva luni dacă decizia guvernului respectă sau nu legislația europeană.
În privința stocurilor de energie raportate de România, oficialii europeni au precizat că nu există un risc major pentru România nici pe gaz, nici pe electricitate. ”Nu apar să fie probleme majore, de aceea est nevoie e atenție în privința asta, întărite interconectările”, au mai precizat oficialii de la Bruxelles.
În ce privește ajutorul dat Republicii Moldova, aceste este considerat ”suficient” la Bruxelles.
”Sunt vreo 450 de megawați pentru Moldova, ajutorul e suficient. Comisia a apreciat ajutorul dat Moldovei și faptul că s-a dat derogare să fie exportată energie în republica Moldova”, au mai declarat sursele citate.
Context
Secretarul general al guvernului, Marian Neacșu, și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au anunțat vineri într-un briefing de presă că guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, revenirea la piața reglementată a energiei electrice. Informația a fost publicată în premieră de G4Media miercuri, după ședința coaliției de guvernare.
Piața energiei va fi reglementată până în martie 2025, a declarat Virgil Popescu. Termenul coincide cu finalul anului electoral 2024, când vor fi organizate alegeri prezidențiale, parlamentare, locale și europarlamentare.
Ordonanța de urgență prevede că prețul maxim la care producătorii de energie vor putea vinde energia electrică este de 450 de lei/MWh, potrivit lui Virgil Popescu. Ministrul Energiei a mai spus că ”este un preț care asigură dezvoltarea investițiilor companiilor, dezvoltarea de noi capacități. Vor participa doar capacitățile puse în funcțiune înainte de adoptarea ordonanței 27”.
”Mecanismul reglementează o parte din piața de energie. Face posibilă susținerea compensărilor de preț din OUG 119. Ne-am dovedit în Europa pionieri în a adopta o serie de măsuri ce au fost adoptate ulterior de alte state”, a spus și Marian Neacșu.
Este a doua încercare de reglementare de către guvern a unei piețe, după cea a lemnului de foc. Reglementarea unui preț maxim de vânzare a lemnului de foc a provocat o penurie de lemn, dat fiind că cei mai mulți producători au refuzat să mai vândă la un preț considerat prea mic.
Până în acest moment, reprezentanții sectorului de producție a energiei electrice nu au avut o poziție publică față de revenirea la piața reglementată. România a renunțat treptat la reglementarea pieței de energie, ca efect al integrării în piața unică a UE.
”E un sistem ingenios, e aplicat în Franța un sistem similar, doar că acolo vorbim doar de energia nucleară”, a mai spus vineri ministrul Virgil Popescu. ”Pentru 2023 estimăm că o treime din piața de energie se va găsi în acest sistem. Acest sistem va permite o stabilitate a prețurilor pe toată durata de aplicare a acestui mecanism”, a mai spus el.