suntem pregătiți să intrăm în acest an în parlament – CURIERUL ROMÂNESC
În cadrul unei emisiuni la Inedit TV, copreședintele AUR – Alianța pentru Unirea Românilor, a declarat că cel mai important, cel mai măreț al națiunii române, îl reprezintă cel al unificării teritoriilor românești:
„Sunt pe drumul unui patriotism fierbinte, al unei credințe puternice în Hristos și a unei recuperări ale valorilor autentice, perenice, ale națiunii române.
Am crescut cu idealul unirii datorită faptului că cel mai important moment al românilor este momentul unificării teritoriilor locuite de către români.
Ne-am propus prin AUR o unire a românilor de pretutindeni, indiferent de unde locuiesc ei. Nu contează dacă sunt în comunitățile istorice, în Basarabia, Ucraina sau diaspora. Unirea acestor români trebuie făcută în trăire și lucrare împreună pentru națiune, pentru Dumnezeu și pentru România.
În România este stimulată dezbinarea și noi dorim să reparăm acest lucru. De vină este clasa politică.
Alianța pentru Unirea Românilor reprezintă un proiect politic care trebuie să îi slujească pe români. Suntem pregătiți să intrăm în acest an în parlament.
Vom constitui principala rezistență a forțelor naționale în fața tăvălugului globalist care nivelească indentități, suveranități.
AUR are oameni cinstiți și pregătiți, care pot să ocupe funcții de mare răspundere în statul român. Va trebui ca să ni se ofere această ocazie. Avem la moment peste 10 000 de membri și avem sute de mii de simpatizanți. Am strâns peste 400 000 de semnături de susținere.
Noi nu suntem finanțați de la buget, noi ne finanțăm prin donațiile membrilor.
Trebuie să ajungem în parlament ca să putem schimba ceva. Vom cere eliminarea subvenției pentru partidele politice. Membrii și simpatizanții unui partid trebuie să îl susțină. Vom cere de asemenea ca numărul maxim de mandate pentru funcțiile publice politice să fie de maxim 2, indiferent dacă vorbim de primari, parlamentari sau președinți de consilii județene”.
» Citește întreg articolul pe Curierul Românesc.