Stoltenberg a subliniat riscurile pe care le reprezintă atacurile aeriene rusești în apropierea teritoriului alianței.
„Acestea demonstrează riscurile de incidente și accidente”, a spus el. „Indiferent de acest rezultat (al anchetei), ceea ce am văzut, desigur, sunt multe lupte și, de asemenea, atacuri aeriene în apropierea granițelor NATO”.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat miercuri că bucăți dintr-o dronă rusească folosită în atacul din noaptea de duminică spre luni au căzut pe teritoriul țării noastre, potrivit Antena 3 CNN. Rămășițele au fost găsite pe raza comunei tulcene Ceatalchioi, la două zile după ce Ucraina a susținut că o drone ruseșit au detonat pe teritoriul românesc, informații vehement negate de oficialii români.
Ministrul Apărării, găsit de jurnaliști căutând rămășițele dronei
O echipă Antena 3 CNN a mers în comuna tulceană Ceatalchioi pentru un reportaj, unde a dat peste ministrul Apărării și echipa armatei, astfel ajungând să vorbească în exclusivitate despre drona care ar fi căzut pe teritoriul românesc. Până atunci, toate informațiile din partea autoritățile române au fost că nu există nicio urmă de echipament căzut în urma atacului rusesc.
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu a existat „nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv” care să fi ajuns în România.
Cu toate acestea analiștii de la GeoConfirmed, care se ocupă de geolocalizarea imaginilor care au legătură cu războiul din Ucraina, au spus marți seară că o dronă rusească a căzut luni pe teritoriul țării noastre, confirmând informațiile Ucrainei, în timp ce oficialii români le-au negat vehement până în momentul în care Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu jurnaliștii Antena 3 CNN în zona în care au fost găsite fragmente ce par a fi dintr-o dronă.
MApN a confirmat oficial printr-un comunicat de presă
Ulterior, Ministerul Apărării din România a confirmat, oficial, miercuri după-amiază că în seara de marți a identificat în apropierea satului Plauru, peste Dunăre de portul ucrainean Izmail, „elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”, dar că specialiștii MApN care au ridicat probele vor face „expertize tehnice” care să permită stabilirea provenienței acestora, în contextul în care Ucraina a anunțat încă de luni că o dronă rusească s-a prăbușit și explodat pe teritoriul României.
Ministrul Apărării a recunoscut că el este cel care l-a informat marți pe președintele Klaus Iohannis că nu s-au găsit resturi de drone rusești la noi în țară. Declarația lui Angel Tîlvăr vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat public marți că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”, potrivit Antena 3.
Întrebat despre responsabilitatea de la vârful Ministerului Apărării, în condițiile în care statul român a negat timp de două zile că o dronă ar fi căzut în România, președintele Klaus Iohannis a susținut că „toată comunicarea a fost făcută cu bună-credință și în baza dovezilor avute”.
El a făcut aceste declarații în conferința de presă comună cu președinții Polonei, Andrzej Duda, Lituaniei, Gitanas Nausėda, şi premierul Croației, Andrej Plenković, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) organizat miercuri la București.