S&T România va moderniza sistemul de comunicații pentru pașapoarte
S&T România a câștigat o licitație organizată de Imprimeria Națională pentru modernizarea sistemului de comunicații pentru pașapoarte. Estimat la 9,6 milioane de lei, fără TVA, pentru 9 luni, contractul a fost semnat pentru 8,95 milioane de lei, fără TVA.
La procedura de atribuire a participat și asocierea formată de Advice Information Technology (lider), Dataware Consulting și Dendrio Solutions, plus subcontractantul Arctic Stream – 15%.
“Începând cu anul 2008, în România a fost emis primul pașaport electronic. Aceste documente sunt produse integral de către Imprimeria Națională și personalizate de către Direcția Generalp de Pașapoarte, Centrul Național Unic de Personalizare al Pașaportelor Electronice. Sistemul național informatic de evidență a pașapoartelor simple e_apss include o soluție de comunicații de date existentă în funcțiune de mai bine de 10 ani, care este uzată fizic și moral existând un risc ridicat de defectare în orice moment. Înlocuirea echipamentelor vechi cu unele noi, de ultimă generație, este una dintre măsurile luate de Imprimeria Națională pentru asigurarea continuității și optimizării sistemelor informatice puse la dispoziția partenerilor în proiectul documentelor de călătorie românești. Rezultatele cheie urmărite prin implementarea proiectului sunt modernizarea infrastructurii de comunicații de date, învechită și aflată în afara suportului, asigurarea unui nivel de disponibilitate maximal, reducerea semnificativă a timpului și efortului administrativ pentru monitorizarea și mentenanța sistemului din partea beneficiarului”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
CITEȘTE ȘI România va avea un nou sistem IT de gestiune a pașapoartelor
S&T România face parte din grupul internațional S&T AG (Austria), un furnizor de soluții IT cu peste 5.000 de angajați, care operează în 32 de țări din întreaga lume.
Majoritatea acțiunilor S&T AG sunt deținute în regim de freefloat (68%), o parte sunt detinute de fonduri de investitii precum Allianz Global Investors GmbH si BNP Paribas Asset Management iar restul se află în proprietatea Ennoconn Corporation,
» Aflați mai multe informații aici.