Speriat de Covid, un doljean a murit acasă după o săptămână de agonie. Familia acuză neglijenţa medicului de familie – GAZETA de SUD
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a murit la sfârşitul anului trecut, în ziua Sfântului Ştefan, după o săptămână de chin acasă. Familia crede că principalul vinovat este medicul de familie, care ar fi refuzat în repetate rânduri să vină să îl consulte la domiciliu pe pacientul care nu se putea deplasa. Însă medicul susţine că acuzaţiile sunt nefondate, nedovedite ştiinţific, iar cele sesizate de familia persoanei decedate ar fi făcut deja obiectul unui control amănunţit al Casei de Asigurări de Sănătate Dolj. Pe de altă parte, ambulanţa a fost chemată de trei ori de familie, însă de fiecare dată doljeanul a refuzat să meargă la spital de teama să nu se infecteze şi chiar să moară „de Covid”.
Familia spune că medicul de familie a refuzat să meargă acasă la pacient
Maria Feraru, din satul Robăneştii de Jos, povesteşte că pe 20 decembrie a mers la cabinetul medicului de familie Marilena Elise Popescu pentru a-i spune că soţul său, Dumitru, nu mai poate vorbi clar, bănuind că a suferit un atac cerebral.
Femeia spune că medicul de familie i-ar fi transmis că nu poate să meargă la domiciliul pacientului său pentru că bătea vântul şi ar fi întrebat-o cum a putut să vină pe acel vânt la cabinet. Medicul i-ar fi prescris trei medicamente sub formă de comprimate, însă bărbatul nu putea înghiţi nimic, nici măcar lichide, astfel că pe 22 decembrie, soţia sa a mers din nou la cabinet. De această dată, a primit o nouă reţetă, cu medicamente sub formă de spray.
„Dacă femeia aceea venea şi îl consulta, vedea ce are. Nu că îl doare în gât şi nu poate înghiţi, hai să îi dau pastile”, se plânge soţia bărbatului decedat.
Replica medicului: „Acuzaţiile sunt complet nefondate”
Într-un punct de vedere solicitat de redacţia noastră,
» Aflați mai multe informații aici.