Specialistul României, sancționat de două ori pentru plagiat. Gheorghe Mărmureanu: ”Au fost niște interese pe care nu le-am înțeles”
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a decis, în 2020 și 2021, că seismologul Gheorghe Mărmureanu a plagiat în două lucrări științifice.
În primul caz, Mărmureanu a primit avertisment scris, iar în al doilea a fost retrogradat de la gradul I de cercetător științific la gradul al II-lea. După puțin timp, el s-a retras din postul de director onorific al Institutului pentru Fizica Pământului.
Mărmureanu, cunoscut drept o somitate în materie, a contestat la instanță a doua decizie și a declarat pentru că aceasta este ”aiurea complet”, conform G4media.ro.
În iunie 2021, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSTDI), o structură coordonată de Ministerul Cercetării și Digitalizării, a decis că Gheorghe Mărmureanu, Carmen Ortanza Cioflan și Alexandru Mărmureanu, autorii cărții ”Cercetări privind hazardul seismic local (microzonare) a zonei metropolitane București”, volum apărut, în 2010, la Editura Tehnopress din Iași, se fac vinovați de plagiat.
Decizia a fost luată în urma unei sesizări din 2018, numele persoanei care a depus-o fiind anonimizat în documentul final emis de CNECSDTI în iunie 2021.
Analiza experților CNECSDTI a confirmat faptul că, în volumul din 2010, dată la care Mărmureanu era directorul Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCFDP), există ”figuri și părți de text preluate fără citare” dintr-un raport științific publicat în 2003 și dintr-o carte apărută în 2008.
Pe baza informațiilor avute la dispoziție, Consiliul a tras concluzia că ”Modul de elaborare al cărții (…) pare a fi de compilare din surse științifice publicate de cercetători din institut și din rapoarte ale proiectelor de cercetare din institut. Autorii cărții în care s-a plagiat au beneficiat de avantaje financiare și științifice, prin vinderea cărții și prin citarea ei ca lucrare de referință în domeniu. Situația reflectă relații de muncă disfuncționale între directorul instituției și cercetătorii institutului. Modul de elaborare al lucrării în care s-a plagiat nu este la standarde științifice internaționale”.
Măsurile luate de Consiliu pentru toți cei trei autori au fost: interzicerea de a participa timp de 5 ani la concursuri unde se acordă finanțări din surse publice pentru proiecte și pentru obținerea de funcții superioare sau de conducere/de a face parte din comisii de concurs. În plus, Gheorghe Mărmureanu a fost retrogradat de la gradul I de cercetător șiințific la gradul II. De asemenea, s-a mai decis retragerea cărții din circuitul public.
Ulterior acestei decizii, CNECSTDI i-a sancționat cu avertisment scris pe toți membrii Comisiei de Etică din Institut deoarece nu au transmis, în termenul legal, un punct de vedere legat de acuzațiile de plagiat la adresa celor trei angajați-autori. În apărarea lor, cei din Comisia de Etică au susținut că mail-ul prin care li se cerea punctul de vedere nu avea atașată documentația care trebuia analizată.
În luarea măsurilor împotriva lui Mărmureanu s-a luat în considerație și faptul că, în 2020, acesta mai fusese sancționat o dată pentru plagiat, la acel moment primind avertisment scris. În acel caz, CNECSTDI a confirmat faptul că în cartea sa ”Certitudini/incertitudini în evaluarea harzardului și a riscului seismic vrâncean”, apărută, în 2016, la Editura Academiei Române, Mărmureanu a preluat, fără a cita sursa, două hărți, o coloană litografică și pasaje de text dintr-un raport și un articol care apăruseră în 1995, respectiv 2003.
Referitor la decizia CNECSTDI din iunie 2021, Mărmureanu a declarat pentru G4Media că, alături de ceilalți autori, i-a contestat legalitatea la instanță. El a spus că sancțiunea este ”aiurea complet” și ascunde ”alte interese pe care nu le-am înțeles”.
Întrebat despre calificarea experților care au constatat plagiatul, Mărmureanu a exclamat: ”Pe dracu!”.
La puțin timp după decizia CNECSTDI de anul trecut, pe site-ul Institutului se anunța faptul că ”Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu își încheie activitatea științifică în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP”, unde acesta ocupa, din 2011, funcția de director onorific.
”Timp de mai bine de 30 de ani, Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu și-a dedicat cu pasiune și dăruire activitatea științifică în cadrul INCDFP (fostul Centrul pentru Fizica Pământului – CFP), ocupând în decursul timpului funcțiile de Șef al laboratorului de seismologie inginerească (1990-1996), președintele consiliului științific (1993-1996), director științific (1996-2000), director general (2000-2011), iar în ultimii 10 ani a fost director onorific. Expertiza și opiniile sale sunt și astăzi recunoscute atât în mediul științific, cât și de opinia publică”, se menționa în comunicatul de presă prilejuit de acel moment.
Într-un răspuns pentru G4Media, Institutul a transmis, la sfârșitul lunii ianuarie 2022, că ”Nu exista o relație de cauzalitate între hotărârea CNECSDTI și retragerea acestuia din activitate. A fost o decizie unilaterală a domnului Mărmureanu Gheorghe”, colaborarea fiind încheiată ”prin acordul părților”.
De precizat că, în mandatul de director general al Institutului al lui Mărmureanu, a devenit angajat aici și fiul său, Alexandru, sancționat și el pentru plagiat de CNECSTDI în iunie 2021.
Referitor la această angajare, actuala conducere a Institutului a menționat că ”Dl Gheorghe Mărmureanu a fost director general al INCDFP în perioada 01.07.2000 – 02.06.2011, perioadă în care au fost angajați prin concurs public mai mulți tineri absolvenți, printre care și dl. Alexandru Marmureanu. La concursul public prin care a fost angajat dl. Alexandru Marmureanu au făcut parte din comisia de evaluare cercetătorii științifici, care nu s-au aflat în situații de incompatibilitate cu vreunul dintre candidații înscriși la concurs.”
Gheorghe Mărmureanu a negat orice implicare în angajarea fiui său, afirmând că acesta este foarte calificat deoarece ”știe 18 limbaje de programare”.
Născut în 1939, Gheorghe Mărmureanu a devenit cel mai renumit seismolog român din perioada recentă, vorbind frecvent în media despre cutremurele care au avut loc sau se așteaptă să se întâmple în România sau în lume.
A beneficiat de o bursă Fulbright la Cornell University în SUA, realizând acolo, între anii 1968 și 1970, partea experimentală a tezei sale de doctorat.
Premiat de Academia Română, decorat de Președinția României, conducător de doctorat la Facultatea de Fizică a Universității București, el a inițiat și condus cercetări privind realizarea hărții de hazard seismic a Romaniei și a fost implicat în edificarea sediului pentru actualul Institut.
Printre altele, a făcut parte din echipa care a construit structura anti-seismică a Centralei Nucleare de la Cernavodă.
”Deși numele sau este mereu asociat cu INCDFP, informațiile oficiale și datele actuale privind activitatea în domeniul fizicii pământului și seismologiei pot fi solicitate și transmise prin intermediul serviciului de relații publice al institutului”, se menționa, anul trecut, în comunicatul Institutului publicat cu ocazia retragerii acestuia din funcția de director onorific.